Andrei Gerea, noul ministru al Economiei: Singura soluţie pentru Oltchim este integrarea cu Arpechim

Economica.net
17 10. 2013
privatizarea_oltchim_se_amana_19064000

‘Sperăm cu toţii (ca privatizarea Oltchim – n.r.) să fie o reuşită. Eu fiind şi parlamentar argeşean, este o dorinţă să vedem Oltchimul privatizat, ca şi Cupru Min-ul, iar celelalte probleme să fie rezolvate. În orice caz, trebuie să fiţi şi dumneavoastră convinşi că vom face tot ceea ce depinde de noi să vedem problema rezolvată.

Întrebat dacă doreşte o integrare a combinatului Oltchim cu Apechim, el a răspuns: ‘Evident! Nu numai că o doresc eu, ci şi din punct de vedere economic este singura soluţie. Nu am vorbit cu cei de la Petrom încă, nu am avut când’.

Rafinăria Arpechim Piteşti, deţinută de Petrom, este principalul furnizor de materii prime al combinatului petrochimic din Râmnicu Vâlcea. Petrom a închis activitatea rafinăriei în urmă cu doi ani, din cauza cererii scăzute de carburanţi de pe piaţa locală. De atunci, Oltchim este nevoit să aducă materiile prime de la alte rafinării mai îndepărtate şi din import, cu costuri mult mai mari.

Ministrul interimar al Economiei, Daniel Chiţoiu, a predat mandatul ministerial joi dimineaţă deputatului liberal Andrei Gerea, spunându-i că acest minister are în prezent de rezolvat probleme arzătoare, precum privatizarea Oltchim şi atragerea de investiţii la Cupru Min.

‘Vă predau mandatul de ministru al Economiei, pe care l-am deţinut interimar câteva zile împreună cu problemele arzătoare pe care le are Ministerul Economiei în perioada imediat următoare, respectiv Oltchimul, finalizarea procedurii la Cupru Min… După cum v-am informat, am suspendat 30 de zile (procedura la Cupru Min – n.r.) pentru a face o analiză şi a prelua dumneavoastră procedura, astfel încât să se desfăşoare în condiţii cât mai bune, în interesul statului român. De asemenea, aveţi de rezolvat în perioada imediat următoare problemele de reindustrializare, trecând peste etapa de elaborare a strategiei şi la fapte. Veţi avea tot sprijinul meu, şi în calitate de ministru al Finanţelor Publice, şi în calitate de premier, dar mai ales şi în fosta calitate de ministru al Economiei, cu cunoştinţele mele şi cu tot ce deţin, informaţii legate de activitatea Ministerului Economiei şi de companiile din subordinea acestui minister’, a spus Chiţoiu.

El a adăugat că ‘acest minister, alături de Ministerul Finanţelor, trebuie să ducă la dezvoltarea economică a României şi să creăm condiţii pentru atragerea de investiţii, atât străine, cât şi crearea de locuri de muncă prin investiţiile româneşti’.

La rândul său, Andrei Gerea a răspuns că s-ar fi bucurat să preia ministerul cu cât mai puţine probleme.

‘Dar în viaţă nu e cum visăm, ci e o realitate căreia trebuie să-i facem faţă. Problemele economiei româneşti nu sunt de ieri, de astăzi, am încercat pe parcursul activităţii să contribuim la rezolvarea multora dintre acestea, dar iată că în continuare aceste probleme se perpetuează, chiar dacă unele s-au închis. Sunt conştient de sarcina grea pe care o am la acest minister, dar uitându-mă în această sală în care nu de puţine ori am fost, îmi aduc aminte de propunerile pe care le-am avut de atâtea ori înaintaşilor, colegilor care au fost aici în scaunul guvernamental şi sper să-mi pot pune în aplicare câteva dintre acestea şi să contribui alături de dumneavoastră la îndeplinirea programului de Guvernare şi să putem la finalul mandatului să bifăm câteva şi să le prezentăm cetăţenilor ca realizări, capitole închise bine pentru economia acestei ţări’, a precizat noul ministru.

Varujan Vosganian a demisionat recent din funcţia de ministru al Economiei, decizia fiind anunţată chiar în ziua în care plenul Senatului a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind începerea urmăririi penale împotriva sa.