Andronescu: Bugetul propus pentru ERASMUS este de 30,2 miliarde euro

Economica.net
15 05. 2019
erasmus_et_ses_destinations_de_reve_27674500

„Regulamentul după care funcţionează programul în următorul exerciţiu bugetar a fost votat de Parlamentul European în luna aprilie, deci am prins Parlamentul pe ultima sută de metri şi, ca urmare, aşteptăm viitorul Parlament să decidă bugetul. În acest moment, propunerile pentru bugetul programului ERASMUS este ca el să crească de la 14,7 miliarde de euro, cât a fost în acest exerciţiu bugetar, la 30,2 miliarde, cât este propunerea pentru următorul exerciţiu bugetar. Ne aşteptăm chiar să crească acest buget. Şi propunerea domnului comisar (pentru Educaţie – n.r.) Tibor Navracsics se referă, în cadrul programului ERASMUS, la realizarea de reţele de universităţi europene. Şi universităţile româneşti sunt pentru primul call, să spunem, al acestui proiect, care nu s-a deschis încă, pentru că nu este aprobat ERASMUS. S-au înscris şapte universităţi româneşti în şapte reţele diferite şi lucrul acesta ne bucură foarte mult”, a afirmat ministrul într-o declaraţie de presă.

Andronescu şi-a manifestat convingerea că se vor înscrie şi alte universităţi, astfel încât să se asigure, pe de o parte, mobilitatea studenţilor şi a cadrelor didactice, dar şi deschiderea de noi relaţii de cooperare fie pe mobilităţi, fie pe programe de cercetare.

Potrivit ei, Conferinţa miniştrilor din Asia-Europa încearcă să creeze o punte între cele două continente, folosind şi programele europene, cum este ERASMUS Plus.

„Comisarul european pentru educaţie a avut şi o propunere. România are de gestionat în această perioadă trei dosare. S-a adăugat şi al patrulea dosar pe perioada Preşedinţiei. Cele trei dosare se referă la: îngrijirea de calitatea şi educaţia timpurie pentru copiii mici. Al doilea dosar s-a referit la învăţarea limbilor străine în şcoală – şi cred că aici exemplul României a contat în finalizarea acestui dosar. Noi avem în şcoală două limbă străine şi lucrul acesta a fost într-un fel şi o încurajare pentru statele care nu aveau decât o limbă străină să accepte două limbi străine sau chiar mai multe, să înveţe copiii chiar în primii ani de şcoală. Al treilea dosar, care este şi adăugat pe parcurs, se referă la competenţele adulţilor, noi competenţe care se adăugă personalului adult pentru ceea ce se cheamă procesul de formare continuă. Toată viaţa trebuie să învăţăm”, a spus ministrul Educaţiei.

Andronescu a anunţat că săptămâna viitoare se va afla la Bruxelles, la Conferinţa miniştrilor Educaţiei din ţările UE, unde va prezenta concluziile conferinţei ASEM, dar şi la conferinţa rectorilor şi a organizaţiilor studenţeşti.

La deschiderea conferinţei au participat, printre alţii, comisarul european pentru Educaţie, Tibor Navracsics, preşedintele Agenţiei universitare a Francofoniei (AUF), Sorin Cîmpeanu, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.