Andronescu: Dacă bacalaureatul profesional întârzie la vot, vom da ordonanţă de urgenţă

Economica.net
14 09. 2012
ecaterinaandronescu_80170600

„Luni merg din nou în Senat pentru votul final. Dar chiar dacă se va întârzia la vot, vom da ordonanţă de urgenţă pentru introducerea bacalaureatului profesional”, a declarat pentru Gândul Ecaterina Andronescu.

Ministrul a precizat că metodologia pentru bacalaureatul profesional va fi adoptată după ce legea va trece de Senat sau după ce Guvernul va adopta ordonanţa de urgenţă.

Bacalaureatul profesional ar trebui să primească verdictul luni, 17 septembrie, în plenul Senatului, aceasta fiind a treia şedinţă în care se încearcă adoptarea acestei măsuri. Astfel, elevii în an terminal vor putea opta între bacalaureatul normal şi cel profesional chiar din anul şcolar 2012-2013.

Noţiunea de bacalaureat profesional a apărut prima dată în 2012, când fostul ministru interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a luat în calcul propunerea sindicatelor ca elevii să dea un examen diferenţiat la terminarea liceului, argumentul său fiind că „forma actuală nu mai este adaptată la situaţia din învăţământ”. După rezultatele de la prima sesiune de bacalaureat din luna iulie, ideea schimbării examenului de bacalaureat a fost preluată de actualul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a fost nemulţumită de procentul de promovare de 44%.

Decizia privind schimbarea examenului de maturitate a fost luată la 1 septembrie, după cea de-a doua sesiune de bacalaureat când procentul de promovare a fost puţin peste 24%. Ecaterina Andronescu a prezentat în şedinţa de Guvern de la 1 septembrie o ordonanţă prin care introducea Bac-ul profesional, iar în aceeeaşi zi a amânat şi începerea anului şcolar.

Senatorul PDL Gheorghe David a declarat, contactat de Gândul, că, în opinia lui, bacalaureatul nu se modifică.

„Bacalaureatul nu se modifică, el rămâne ca şi până acum, doar se adaugă varianta profesională. Nu ar afecta, legal vorbind, pe cei care vor da examenul în iunie 2013”, a spus acesta, adăugând că, totuşi, nu crede ca este o soluţie tocmai bună. „Calitatea elevilor va fi afectată, ei se vor mulţumi cu mai puţin, nu-i va motiva să înveţe mai mult, nu le va ridica ştacheta. Dar dă bine pe foaia angajatorului o diplomă în plus”, a mai spus David.

Pe de altă parte, senatorul PSD Petru FIlip a spus că în condiţiile în care sistemul de învăţământ este la pământ, orice modificare în bine, chiar dacă nu este perfectă, trebuie făcută cât mai repede posibil.

„Nu este o cea mai bună soluţie, dar este mai bună decât ce avem acum. Realitatea o cere. O lege aşa importantă trebuie dată repede, este o soluţie care rezolvă o problemă temporară, dar care se vrea o rezolvare pe termen lung a unei realităţi”, a spus Filip, contactat de Gândul.

Cu toate acestea, senatorul PSD a recunoscut că problema la sistemul educaţiei din România nu este la modalitatea în care se dă examenul de bacalaureat, ci rădăcinile sunt mult mai adânci, tinerii nemaifiind motivaţi să înveţe sau să muncească.

„Vrem, nu vrem, trebuie să acceptăm că avem o problemă foarte gravă cu două generaţii de copii care nu au reuşit să promoveze bacalaureatul, întregul sistem de învăţământ e bolnav. Cine e de vină? Ei? Profesorii? Sistemul? Problema nu e diploma pe care o obţin ei, că nu hârtia este importantă, ci cunoştinţele. Acum e o situaţie critică pe care trebuie să o acceptăm, iar întreaga societate trebuie să-şi revină”, a adăugat Petru FIlip.

Potrivit propunerii făcute de Ministerul Educaţiei şi adoptate de Comisia de învăţământ din Senat, absolvenţii de liceu care vor alege să dea bacalaureatul profesional în 2013 vor primi o diplomă cu ajutorul căreia se vor putea angaja pe piaţa muncii, dar nu vor mai avea acces la facultate.

Pentru BAC-ul profesional, elevii vor susţine, pe lângă probele de competenţe, un proiect şi o probă practică, precum şi o lucrare scrisă la educaţia antreprenorială. Examenul de maturitate profesional va putea fi susţinut de orice elev din orice liceu, oricare ar fi filiera sau profilul acestuia, pentru că disciplina de educaţie antreprenorială o parcurg toţi liceenii. În plus, elevii de clasa a XII-a pot alege să susţină în acelaşi an şi bacalaureatul profesional şi pe cel naţional, pentru că se vor da pe rând. Oficialii de la minister susţin că întâi se va da examenul profesional şi apoi examenul naţional, astfel încât cei care vor să dea ambele tipuri de examene să o poată face.

Ministerul Educaţiei estimează că, pentru anul şcolar 2012-2013, vor fi 187.000 de elevi de clasa a XII-a. La aceştia se adaugă cei peste 64.000 de candidaţi respinşi la examenul de anul acesta.

Disciplina Educaţia antreprenorială se predă în clasa a X-a, iar, după caz, poate să facă parte din modulul cu economia. Elevii învaţă într-o oră pe săptămână cum să-şi construiască planul unei afaceri sau cum să-şi construiască o firmă.