Angajații marilor companii vor lucra de acasă, 40% din timp, cel puţin până la sfârşitul anului – studiu HPDI

Economica.net
28 05. 2020
angajati_72608200

Compania HPDI, care este unul dintre cei mai importanți furnizori de consultanță și strategie în resurse umane de pe piața autohtonă, a desfășurat recent o cercetare cu ajutorul celor peste 3.000 de participanți la webinariile pe care le-a organizat, începând cu a doua jumătate a lunii martie. Respondenții provin din domenii variate, de la IT și bănci, până la industria producătorilor de componente auto sau cea farmaceutică. Printre obiectivele studiului s-a aflat identificarea principalelor probleme cu care se confruntă angajații care lucrează de la distanță.

Astfel, 36% dintre respondenți au nominalizat lipsa înțelegerii emoțiilor și a trăirilor personale ca principal impediment al muncii de acasă. Transmiterea defectuoasă a informației a constituit cea mai mare provocare pentru 28% dintre angajații incluși în cercetare, iar 23% au fost nemulțumiți în special de creșterea timpilor de răspuns, în lipsa interacțiunii directe. În proporție de 13%, angajații au considerat că activitatea le-a fost îngreunată în special de probleme care au ținut de canalele de comunicare, respectiv de diversele platforme video pe care le-au folosit. 

„Companiile vor funcționa într-un melanj între munca de la birou și munca de acasă în următoarea perioadă, iar unul dintre puținele segmente unde vor investi va fi cel al digitalizării. Cei mai mulți angajatori au observat că oamenii își pot desfășura majoritatea activităților și de la domiciliu, dar în același timp încep să înțeleagă că aceștia trebuie sprijiniți pentru a funcționa la capacitate optimă în acest sistem, nou pentru mulți. Cercetarea noastră și-a propus să îi ajute atât pe angajați, cât și pe angajatori să stabilească principalele inconveniente și să le depășească. Mă bucură să văd un reviriment al interesului pentru programele de învățare, de la traininguri, sesiuni de coaching și chiar și teambuildinguri. Desigur, reintrarea într-un ritm normal pentru piața acestui tip de servicii se va produce gradual”, consideră Petru Păcuraru, fondator al HPDI. 

Potrivit HPDI, piața programelor de educație pentru angajați va trece prin schimbări care urmează modificarea paradigmei în care își desfășoară activitatea companiile.

„În scenariul cel mai optimist, doar 2020 va fi un an de sacrificiu în industria noastră, urmând ca în 2021 să ne concentrăm pe construcție, în noul context. În scenariul pesimist, și anul viitor va sta sub semnul reconstrucției, mai ales dacă va mai exista un val pandemic, în această toamnă. Oricum, migrarea în digital continuă să fie principala tendință pe piața de traininguri și teambuildinguri. Dacă, în prima parte a perioadei de izolare, majoritatea clienților erau în expectativă, acum cele mai multe bugete au început să se îndrepte exclusiv către webinarii și evenimente online, în ciuda începerii relaxării”, a punctat fondatorul HPDI. 

Potrivit HPDI, în condițiile în care măsurile de relaxare luate de autorități vor continua, piața de training își va reveni treptat, de la lună la lună, pentru ca spre sfârșitul anului să se stabilizeze la o oarecare normalitate. În cel mai bun caz, segmentul de teambuilding-uri va reîncepe să adune oameni, în grupuri mai mici și respectând normele de distanțare socială, în iulie – august. HPDI a lansat în aprilie „Becoming the Digital Manager”, un program integrat care conține cinci webinarii a câte trei ore, menite să sprijine procesul de management la distanță. Acesta a fost solicitat deja de 15 companii, iar din luna mai a fost încheiat un parteneriat cu 3PM, platformă online educațională și interactivă, unde cursanții vor putea accesa informații despre webinariile și trainerii HPDI.