Angajament de investiții de 10 miliarde de euro pentru dezvoltarea coridorului de transport trans-caspic, anunțat la Bruxelles

29 01. 2024
petrolier

Anunțul a fost făcut cu ocazia Forumului intvestitorilor pentru interconectarea Uniunii Europene cu Asia Centrală, care s-a deschis astăzi la Bruxelles, reunind guverne, instituții financiare, întreprinderi și societatea civilă din Europa, Asia Centrală și din afara acestora, arată un comunicat al Comisiei Europene.

În următoarele două zile, participanții vor discuta despre investițiile necesare pentru a transforma coridorul de transport transcaspic într-o rută de ultimă generație, multimodală și eficientă, care să conecteze Europa și Asia Centrală în termen de 15 zile.

“În spiritul colaborării și al progresului, Forumul investitorilor marchează un pas esențial în realizarea viziunii ambițioase a coridorului de transport transcaspic. Împreună, ne străduim să realizăm o conexiune mai rapidă și mai fiabilă între Europa și Asia Centrală, promovând legături mai puternice și deschizând noi căi pentru cooperare și comerț. Sunt foarte încântat să constat că partenerii internaționali prezenți astăzi se angajează să furnizeze investiții de 10 miliarde de euro pentru dezvoltarea unei conectivități durabile a transporturilor în Asia Centrală, inclusiv noi angajamente din partea Comisiei Europene și a Băncii Europene de Investiții în valoare de 1,5 miliarde de euro, urmând ca și mai multe să fie acordate prin intermediul arhitecturii deschise a Comisiei pentru garanții de investiții”, a spus Dombrovskis.

“Un sistem modern de transport transcaspic care să conecteze țările din Asia Centrală este piatra de temelie a eforturilor noastre de a promova o mai mare integrare economică regională și o creștere economică în regiune, precum și legături mai bune cu Europa. Am identificat 33 de necesități de investiții în infrastructura fizică, de la modernizarea căilor ferate la creșterea capacității portuare și reînnoirea flotei. Forumul investitorilor de astăzi a demonstrat interesul larg al investitorilor instituționali și privați pentru susținerea acestor proiecte”, a declarat și comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

“Invazia Ucrainei de către Rusia a subliniat urgența găsirii unor rute comerciale alternative fiabile și eficiente între Europa și Asia, care să nu tranziteze Rusia. Pe lângă faptul că deschide noi posibilități pentru întreprinderi, dezvoltarea conectivității transporturilor este, de asemenea, un mijloc de a consolida integrarea regională și dezvoltarea economică a Asiei Centrale. Acesta este motivul pentru care Forumul investitorilor se concentrează asupra conexiunilor de transport care respectă toate aspectele de sustenabilitate”, mai arată comunicatul.

Ruta Internațională de Transport Transcaspică (TITR), numită și Coridorul de Mijloc reprezintă o rețea de drumuri, căi ferate și porturi care se întinde prin Kazahstan, Marea Caspică, Azerbaidjan, Georgia, unind în final China cu Europa fără să treacă prin Rusia însă.

Dincolo de China, foarte interesat de acest coridor de transport este Kazahstanul care a devenit un important furnizor de energie și materii prime energetice (petrol și uraniu, mai ales) al Uniunii Europene.

Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, a anunțat vara trecută planurile de creștere a transportului de mărfuri de-a lungul TITR la 500.000 de containere pe an până în 2030. În comparație cu ruta nordică TITR oferă o rută comercială mai economică și mai rapidă, reducând distanța cu 2.000 de kilometri. În plus, acesta beneficiază de condiții climatice și politice favorabile, iar bunele relații de parteneriat cu Azerbaidjan și Georgia pot asigura condiții de tranzit mai favorabile pentru Kazahstan.