Angajări pe salarii de 3.000 de lei – 10.000 de lei „în mână” la hotelurile lui Mohammad Murad

Hotelurile lui Mohammad Murad angajează permanent de la cofetar, la consilieri şi PR. Angajatorii oferă candidaţilor selectaţi salarii nete de la 3.000 de lei până la 10.000 de lei pe lună. 
Economica.net - J, 02 mai 2019, 18:37
Angajări pe salarii de 3.000 de lei - 10.000 de lei

Lanţul de hoteluri Phoenicia, deţinut de omul de afaceri Mohammad Murad, cel mai mare operator privat din turism din ţara noastră, cu peste 10.000 de paturi în hotelurile sale din ţară, recrutează personal permanent. Concret, Phoenicia Hotels angajează, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, pe posturile de consilier economic, consilier juridic, consilier marketing şi PR, bucătar, bucătar şef, cofetar. Angajatorii oferă salarii cuprinse între 3.000 de lei şi 10.000 de lei lunar „în mână” şi cazare oamenilor selectaţi pentru aceste posturi. 

Candidaţii potriviţi pentru poziţiile vacante sunt loiali, politicoşi, optimişti, dornici să înveţe şi să lucreze în echipă. La aceste abilităţi se adăugă cele specifice fiecărui post vizat la angajare.

Criză de forţă de muncă în industria ospitalităţii

Deficitul de pe piaţa forţei de muncă din industria turismului din România este de 20%, raportat la cei 500.000 de oameni care sunt deja angajaţi în acest domeniu, în mod direct sau indirect, a declarat recent, într-o conferinţă de presă, Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

Grupul Phoenicia Hotels e cel mai mare operator privat din turism din ţara noastră, cu peste 10.000 de paturi în hotelurile sale din ţară.
Din divizia de leisure a grupului Phoenicia Hotels fac parte: Phoenicia Royal Hotel (clasificat la cinci stele), Phoenicia Luxury Hotel şi Phoenicia Holiday Resort (ambele de patru stele), Majestic Mamaia, Majestic Jupiter, Majestic Olimp şi Perla Mamaia, toate de trei stele.
Portofoliul diviziei de business a grupului cuprinde Phoenicia Grand Hotel, Phoenicia Express Hotel, Phoenicia Suites, Phoenicia Comfort Hotel, toate încadrate la categoria patru stele, precum şi un Business center.

În afară de afacerile din turism, familia Murad deţine şi lanţul de restaurante Spring Time şi fabrica de conserve Mandy.

Te-ar mai putea interesa și
Este un mit fals că România este un mare producător de energie electrică – Burduja
Este un mit fals că România este un mare producător de energie electrică – Burduja
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a spus că este “un mit fals” că România este un mare producător de energie eletrică, în condițiile în care nu este în stare să-și asigure din......
Fraudele bazate pe inteligenţa artificială provoacă pierderi uriaşe pe piaţa cripto – raport
Fraudele bazate pe inteligenţa artificială provoacă pierderi uriaşe pe piaţa cripto – raport
Pierderile provocate de fraude cripto s-au ridicat 4,6 miliarde de dolari în 2024, cele mai utilizate metode de escrocherii ...
Tichet de 71 de lei pe lună – ajutorul statului pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili de energie, după 1 iulie – propunere
Tichet de 71 de lei pe lună – ajutorul statului pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili de energie, după 1 ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a spus că ajutorul pentru plata facturilor la energie electrică care va fi oferit ...
Creșterea prețurilor alimentelor sabotează valorile publicului în materie de sănătate, confort și sustenabilitate – raport PwC
Creșterea prețurilor alimentelor sabotează valorile publicului în materie de sănătate, confort și sustenabilitate ...
Consumatorii își doresc să cumpere alimente care să corespundă cu valorile lor în materie de sănătate, confort și ...