Angajaţii Amazon din SUA vor fi vaccinaţi la sediile în care lucrează

Gigantul american de vânzări online Amazon va începe vaccinarea anti-COVID-19 a angajaţilor săi chiar în sediile în care aceştia lucrează, o măsura care va fi aplicată în următoarele săptămâni şi care va fi accelerată de desfăşurarea rapidă a campaniei de vaccinare din SUA, a informat joi compania într-un comunicat citat de EFE.
AGERPRES - vin, 26 mart. 2021, 12:20
Angajaţii Amazon din SUA vor fi vaccinaţi la sediile în care lucrează

Amazon este a doua companie cu cel mai mare număr de angajaţi din SUA, cu aproximativ 1.300.000 de lucrători, devansată doar de Walmart, cu două milioane, şi este prezentă în aproape toate colţurile ţării.

Într-o notă postată pe site-ul corporaţiei, Amazon a precizat că primele state unde se vor desfăşura vaccinările sunt Missouri, Nevada şi Kansas, iar ulterior se vor extinde la sediile din întreaga ţară.

Compania condusă de Jeff Bezos a anunţat totodată că va plăti 80 de dolari angajaţilor care deocamdată nu au acces la un punct de vaccinare oferit de propria companie şi care s-au înregistrat pentru a fi vaccinaţi la un alt centru.

Această măsură este un mod de a impulsiona vaccinarea rapidă a tuturor angajaţilor companiei şi a evita probleme, precum cele apărute în ultimul an când mai multe magazinele şi depozite ale firmei şi-au întrerupt temporar activitatea, în urma detectării unor focare de COVID-19.

Compania, cu sediul în Seattle (statul Washington), a avut parte de o explozie a comenzilor în contextul pandemiei de coronavirus, mai ales la produselor electronice, dar a primit totodată critici din partea angajaţilor, activiştilor şi politicienilor, care au acuzat Amazon că nu a protejat sănătatea şi siguranţa lucrătorilor săi.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai nou parc din București, se întinde pe 27.000 mp. Ce spune Primăria
Cel mai nou parc din București, se întinde pe 27.000 mp. Ce spune Primăria
Primăria sectorului 6 a prezentat la jumătatea acestei săptămâni o informare cu stadiul Parcului Serelor din Prelungirea Ghencea. În ce stadiu de află proiectul, cât costă și care sunt......
Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 303 prizonieri de război de fiecare parte
Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 303 prizonieri de război de fiecare parte
Rusia a anunţat duminică că 303 soldaţi ruşi au fost schimbaţi pentru acelaşi număr de militari ucraineni în cea ...
INHGA: Cod portocaliu de viituri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, până marţi după-amiaza
INHGA: Cod portocaliu de viituri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, până marţi după-amiaza
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a actualizat, duminică, atenţionarea de Cod portocaliu ...
MADR: Majoritatea localităţilor afectate în ultimele zile nu se află în raza de acoperire a Sistemului Antigrindină
MADR: Majoritatea localităţilor afectate în ultimele zile nu se află în raza de acoperire a Sistemului Antigrindină
Majoritatea localităţilor afectate de căderile de grindină din ultimele zile nu se află în raza de acoperire a Sistemului ...