Angajaţii APIA ameninţă cu greva generală începând din 21 decembrie
„Având în vedere că promisiunile făcute angajaţilor Centrelor Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultura nu s-au realizat, anunţăm calendarul acţiunilor pentru perioada următoare: începând cu data de 18 decembrie 2023 şi până în 20 decembrie 2023 se vor organiza acţiuni de pichetare la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi la Guvernul României. Din data de 21 decembrie 2023 se va declanşa greva generală pe perioadă nedeterminată”, se arată în informarea transmisă de federaţia sindicală.
Angajaţii APIA au declanşat proteste în această săptămâna, nemulţumiţi de situaţia salarială.
Funcţionarii acuză faptul că, deşi sunt foarte performanţi, având o rată de absorbţie a fondurilor europene de peste 96% în fiecare an, iar volumul de muncă este foarte mare, salariile acestora acestora au rămas la nivelul anului 2015. Mai mult decât atât, aceştia consideră că se află într-o situaţi de discriminare, APIA fiind singura Agenţie din MADR care se află pe grilă teritorială, a arătat recent Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA.
„În cazul în care grila salarială nu va fi uniformizată, membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Apia afiliată la CNS Cartel Alfa vor intensifica formele de protest, mergând până la grevă”, subliniază organizaţia sindicală