Angajaţii băncilor din Grecia fac grevă împotriva preluărilor, care duc la restructurări

Angajaţii băncilor din Grecia au organizat luni o grevă împotriva consolidării sectorului, după preluarea activelor viabile ale băncii de stat ATEbank de către Piraeus Bank, a patra mare instituţie de credit a ţării, potrivit Financial Times.
Economica.net - lun, 30 iul. 2012, 18:16
Angajaţii băncilor din Grecia fac grevă împotriva preluărilor, care duc la restructurări

Vânzarea a încă două instituţii de credit cu pierderi este iminentă: grupul francez Credit Agricole vrea să renunţe la subsidiara elenă Emporiki Bank, în timp ce banca centrală analizează oferte pentru activele viabile ale băncii de stat Hellenic Postal Savings Bank.

Grecia se află sub presiune din partea creditorilor internaţionali pentru a consolida sectorul bancar înaintea încheierii unui program de recapitalizare de 50 de miliarde de euro, parte a celui de-al doilea program de ajutor destinat statului, de 130 de miliarde de euro. Cele mai mari patru instituţii de credit ale ţării ar fi trebuit recapitalizate până în iunie, dar procesul a fost întârziat din cauza a două runde succesive de alegeri parlamentare anticipate.

Greva de luni a închis mii de sucursale în toată Grecia.

„Suntem îngrijoraţi de reduceri de salarii, de pierderi de locuri de muncă şi de aranjamentele privind pensiile, în urma vânzării băncilor. Protecţia socială este o problemă cheie în această perioadă de criză”, a declarat un oficial al sindicatului angajaţilor din sectorul bancar OTOE.

Angajaţii ATEbank se vor afla în grevă şi marţi, potrivit unui anunţ al sindicatului din care fac parte aceştia. Chiar dacă Piraeus a dat asigurări că toţi cei 5.500 de angajaţi îşi vor păstra locurile de muncă „auzim deja despre planuri de reduceri de cheltuieli care includ multe concedieri şi pensionări anticipate”, a spus reprezentantul OTOE.

Piraeus va plăti 95 de milioane de euro pentru activele viabile ale ATEbank, potrivit unui oficial din ministerul de Finanţe. Activele neperformante vor fi preluate de Fondul Elen pentru Stabilitatea Băncilor.

Piraeus a înaintat singura ofertă pentru ATEbank, care ar fi intrat în lichidare dacă nu ar fi fost preluată, întrucât nu a fost inclusă în planul de recapitalizare. Odată cu preluarea depozitelor de 14 miliarde de euro ale ATEbank şi a portofoliului de credite de 14,3 miliarde de euro, Piraeus devine a doua mare bancă elenă, cu active de 75 miliarde de euro.

ATEbank este unul dintre principalii creditori ai marilor partide politice din Grecia. Astfel, Noua Democraţie a împrumutat de la bancă 105 milioane de euro, iar PASOK 96,8 milioane de euro, înainte de declanşarea crizei în 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Răsturnare de situație în discuțiile pe măsurile fiscale. Toate partidele ar fi de acord cu controversata taxă pe tranzacțiile bancare
Răsturnare de situație în discuțiile pe măsurile fiscale. Toate partidele ar fi de acord cu controversata taxă pe tranzacțiile ...
Toate cele patru partide care negociază formarea unui nou Guvern în paralel cu măsuri de redresare fiscală sunt de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacțiile bancare, deși inițial s-a......
Prețurile rămân ridicate. Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh. Din nou
Prețurile rămân ridicate. Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: În august va începe asfaltarea lotului cu primul tunel. Va fi gata înainte de termen – constructor
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: În august va începe asfaltarea lotului cu primul tunel. Va fi gata înainte de termen ...
Constructorul secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești estimează că în august va începe lucrările ...
Afaceri record pentru mallurile din București în 2024
Afaceri record pentru mallurile din București în 2024
Cele mai mari malluri din București au înregistrat în 2024 afaceri record, potrivit datelor financiare analizate de Economica.net ...