Angajații BAT România au donat 1.400 kg de haine pentru refolosire și reciclare, în cadrul unui parteneriat cu Crucea Roșie Română – Filiala Sector 6 București
Consumul contidian ne face direct responsabili, pe fiecare dintre noi, de impactul generat asupra mediului. BAT România a dedicat luna martie activităților de eco-responsabilitate cu privire la comportamentul de consum al resurselor și, implicit, al hainelor. Astfel, angajații fabricii BAT din Ploiești (BAT Investment), ai entității locale de distribuție (BAT Trading) și ai centrului de servicii din București (BAT Global Business Services) au contribuit la campania de colectare de haine și la activități de conștientizare a impactului individual asupra mediului, sub formă de comunicări interne și training-uri despre principii și tactici de utilizare responsabilă a resurselor.
“La Crucea Roșie am creat un sistem de colectare și reutilizare a hainelor donate în folosul familiilor nevoiașe. Îmbrăcămintea donată de partenerii noștri va ajunge la cei aflați în nevoie cu sprijinul voluntarilor, care se ocupă de sortarea, igienizarea și distribuirea ajutoarelor cu îmbrăcăminte. În același timp, ne dorim ca împreună să contribuim la responsabilizarea tuturor cu privire la resursele folosite în producerea îmbrăcămintei și durata folosirii hainelor. Vă mulțumim pentru implicare!”, declară Ana Derumeaux, director Crucea Roșie Română – Filiala Sector 6 București.
“Ne bucurăm să continuăm, prin intermediul acestei campanii, mesajul nostru de impact lansat încă din 2019, Alege Asumat un Oraș Curat, prin care încurajăm conștientizarea impactului gesturilor aparent mici, de zi cu zi, asupra mediului și a comunităților în care trăim. Campania de colectare de haine este o continuare firească a demersurilor noastre privind dezvoltarea unui comportament responsabil indiferent de resursele pe care le utilizăm. Prin campaniile noastre de sustenabilitate, ne adresăm atât consumatorilor și partenerilor comerciali, cât și angajaților noștri, care se implică activ în susținerea principiilor și a obiectivelor companiei de reducere a impactului asupra mediului”, declară Ileana Dumitru (foto), director juridic și relații publice, Aria Europa de Sud – Est din cadrul BAT.
Din 1996 și până în prezent, volumul hainelor achiziționate în medie de o persoană în UE a crescut cu 40%, ca urmare a scăderii considerabile a prețurilor, care a redus, la rândul ei, durata de viață a articolelor vestimentare. Europenii consumă aproape 26 kg de textile și aruncă în jur de 11 kg de textile în fiecare an, iar cea mai mare parte a acestora (87%) sunt incinerate sau aruncate în depozitele de deșeuri.*
BAT a prezentat recent primul raport anual combinat al performanței de business și sustenabilitate al companiei, prin care a anunțat rezultate remarcabile obținute în atingerea obiectivelor ambițioase privind protejarea mediului, sociale și de guvernanță (ESG). Prin intermediul acestui raport, au fost anunțate obiective noi sau actualizate, precum atingerea nivelului de 30% surse de energie regenerabile cu doi ani mai devreme față de ținta inițială – anul 2025, creșterea pragului inițial de 15% de reducere a deșeurilor rezultate din operațiunile BAT până în 2025 la 25%, extinderea domeniului de aplicare a anjagamentului BAT pentru 100% ambalaje reutilizabile, reciclabile sau compostabile și la alte materiale decât plastic și stabilirea unui nou obiectiv de conversie zero a ecosistemelor naturale în lanțul său de aprovizionare cu tutun până în 2025**.
* Conform celor mai recente date ale Parlamentului European
** Combined Annual and ESG Report 2022
Despre BAT în România
• BAT, cel mai mare jucător de pe piața tutunului din România, a generat un impact de peste 125 de miliarde de euro în economie în primii 25 de ani de prezență pe piața locală. Din această sumă, circa 24 de miliarde de euro reprezintă contribuție directă la bugetul de stat, sub formă de taxe și accize
• La nivelul anilor 2020 și 2021, BAT este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu o contribuție de peste 20 de miliarde lei la bugetul statului, în cei doi ani, sub formă de taxe și accize.
• BAT are peste 3.000 de angajați și creează alte 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție și aprovizionare.
• BAT a lansat în România în 2019 campania Alege Asumat un Oraș Curat, o campanie de informare a consumatorilor privind gestionarea responsabilă a deșeurilor și utilizarea responsabilă a resurselor, cu scopul de a atrage atenția asupra gesturilor simple pe care fiecare dintre noi le poate face pentru protejarea mediului și a comunității.
Despre BAT la nivel global
BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al carei obiectiv este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sanatații, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gama variata de produse cu risc redus***.
Compania continua sa susțina clar ca țigarile cauzeaza riscuri majore la adresa sanatații și ca singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. BAT ii incurajeaza pe cei care continua sa fumeze sa faca trecerea complet la alternative cu risc redus dovedit științific***. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transforma intr-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrata cu adevarat pe consumatori.
Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori sa aleaga produsele sale care nu implica arderea tutunului pâna in 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii pâna in 2025. BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, precum neutralitatea emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 și 2 pâna in 2030, eliminarea utilizarii plasticului de unica folosința non-necesar și realizarea tuturor ambalajelor din plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil pâna in 2025.
BAT are peste 50.000 de angajați. Grupul BAT a generat venituri de 27,65 miliarde de lire sterline in 2022 și un profit din operațiuni de 10,52 miliarde lire sterline.
Portofoliul strategic al companiei include marcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai larga de produse cu risc redus*** din tutun și nicotina, precum și produse tradiționale din tutun care nu implica arderea tutunului. Intre acestea se numara țigari electronice, produse de incalzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotina pentru uz oral fara tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed. In 2022, 22,5 milioane de consumatori au ales noile categorii de produse BAT care nu implica arderea tutunului, o creștere de 4,2 milioane fața de anul precedent.
***Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completa de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc și provoaca dependența.
Material susținut de BAT România