Angajaţii CEO continuă greva foamei în faţa sediului. Un protestatar a fost luat cu ambulanţa
Potrivit acestuia, reprezentanţii organizaţiilor sindicale din minerit şi energie au participat la o întâlnire cu administraţia CEO pentru a stabili următoarele măsuri care vor fi luate în vederea reorganizării şi eficientizării companiei. În urma discuţiilor din comisia mixtă, au fost decise acordarea sumei de 100 lei pentru fiecare angajată cu ocazia zilei de 8 martie, intrarea în şomaj tehnic prin rotaţie a subunităţilor miniere şi efectuarea de disponibilizări în funcţie de vârsta de pensionare şi plecarea voluntară a angajaţilor.
Liderul SMEO a adăugat că în ceea ce priveşte mutarea sediului la Bucureşti, principala nemulţumire pentru care se află în greva foamei, reprezentanţii administraţiei nu au făcut nicio referire pentru a se renunţa la acest lucru, fapt care duce la continuare protestului de către cei 17 mineri şi energeticieni.
‘Subiectul sporului de noapte a fost creat artificial ca în spatele lui să se joace mutarea CEO. (…) Referitor la disponibilizarea de personal, acolo unde sunt oameni care doresc să plece voluntar cu o anumită sumă de bani, nu există nicio problemă, nu ne vom opune niciodată. La fel, acolo unde sunt aproape de vârsta de pensionare, tot nu avem probleme, nu s-a avansat niciun număr de către administraţie, dar e clar că vor fi făcute disponibilizări. Suntem hotărâţi să continuăm protestele, lucrurile se vor agrava dacă nu se iau măsuri, stăm în grevă tot pentru sediul companiei, o mai spun încă o dată, sediul companiei va fi începutul dezastrului pentru această companie. Comunicatul de ieri al ministrului Energiei spune clar că propunerea de mutare a sediului a venit din partea directoratului. Există reprezentanţă la Bucureşti deja, aici se văd intenţiile de a duce compania în insolvenţă şi a face restructurări masive’, a spus Gabriel Căldăruşe.
Unul dintre protestatarii aflaţi în greva foamei a fost luat cu ambulanţa după ce i s-a făcut rău. Medicii au constatat că avea tensiunea mare şi nu a mai putut continua protestul.