Angajaţii companiei bulgare de căi ferate vor intra în grevă
Vineri şi sâmbătă, reprezentanţii sindicatelor din căile ferate au vorbit despre posibilitatea intrării în grevă, pentru a protesta faţă de planurile guvernului de a concedia 2.000 de angajaţi, potrivit Agerpres.
Duminică, Zarkov Rosen, din cadrul sindicatului Podkrepa, a confirmat că sindicatele au decis intrarea în grevă şi că vor anunţa perioadele exacte în cadrul unei conferinţe de presă luni.
Greva planificată pentru luna noiembrie este de asemenea îndreptată împotriva a ceea ce sindicaliştii văd drept o lipsa de dialog din partea administraţiei Căilor Ferate.
În ultimele luni, relatează Novinite, s-a aflat că BDZ este într-o situaţie financiară foarte proastă, pe care ministrul transporturilor, Ivailo Moskovski, a calificat-o drept „faliment tehnic.”
Datoriile BDZ sunt calculate la suma de 771 de milioane de leva, dintre care 531 de milioane sunt la instituţiile financiare.
BDZ încearcă să negocieze un împrumut de la Banca Mondială pentru a evita restructurarea, care ar include măsuri cum ar fi închiderea unor linii de tren şi concedierea de personal.