Angajaţii Complexului Energetic Oltenia nu vor lucra vineri şi luni

Economica.net
06 06. 2013
ceoltenia_59760300

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Ion Ruşeţ, a declarat, joi, că, în cursul zilei, angajaţii CE Oltenia au fost informaţi oficial de către administraţie cu privire la cele două zile în care vor trebui să rămână acasă.

Ruşeţ a menţionat că, joi, sindicatele fuseseră invitate de către administraţie la negocieri, după ce îşi manifestaseră dorinţa de a merge la Bucureşti pentru a discuta cu un secretar de stat din Ministerul Energiei despre problemele din Complexul Energetic Oltenia.

„Negocierile acestea au fost o păcăleală pentru că administraţia nu a dorit să negocieze nimic. Noi propusesem ca două zile să fie de concediu de odihnă colectiv, iar alte două zile din această lună să fie fără plată, pentru a mai reduce din pierderile salariaţilor. Nu s-a dorit însă nici acest lucru”, a menţionat Ruşeţ.

Liderul sindical afirmă că tot mai mulţi membri de sindicat din teritoriu solicită declanşarea unei greve generale, deocamdată Federaţia Naţională Mine Energie pregătindu-se pentru o întâlnire programată luni la Bucureşti cu ministrul delegat al Energiei, Constantin Niţă. Acesta a fost la începutul săptămânii la Târgu Jiu, atunci sindicatele şi administraţia formând o comisie mixtă de negociere, comisie însă care, conform lui Ruşeţ, nu a rezolvat problemele ridicate de sindicate.

În plus, FNME organizează vineri, fără ca presa să aibă acces, o întâlnire cu parlamentarii din judeţele pe raza cărora CE Oltenia îşi desfăşoară activitatea. Liderii sindicali doresc să discute cu deputaţii şi senatorii despre problemele unităţii, după ce, cu o săptămână în urmă, circa 4.000 de mineri au protestat la Târgu Jiu faţă de decizia administraţiei de a reduce săptămâna de lucru de la cinci zile la patru, pe fondul cererii scăzute de energie produsă pe bază de lignit.

Sindicatele susţin că măsura respectivă va duce la scăderea cu 20% a salariilor angajaţilor Complexului Energetic Oltenia.