Angajaţii Dacia ameninţă cu greva
Problemele de la Dacia vin de la eliminarea grupelor de muncă de la mai multe departamente şi secţii, grupe de muncă datorită cărora angajaţii se puteau acumula mai repede vechimea necesară pentru a ieşi la pensie. Aproximativ 3.000 de angajaţi de la departamente ca Presaj sau Caroserie sunt afectaţi de această măsură.
Până acum, la fiecare an de activitate muncitorii câştigau trei luni de muncă şi se puteau pensiona mai devreme, iar acum oamenii îşi pierd acest drept ca urmare a măsurilor luate de conducerea companiei.
Angajaţii avertizează că protestele vor continua chiar şi în ianuarie dacă situaţia nu va fi remediată.