Angajații de la stat vor salarii mai mari, de 1.500-2.000 euro, deși 72% dintre ei sunt în urma cu abilitățile digitale și alte cunoștințe – studiu
Mai exact, peste 7 din 10 angajați la stat nu au urmat, în ultimii ani, cursuri de formare profesională care să le îmbunătățească competențele la locul de muncă, în special pe cele digitale, potrivit sondajului Centrului de Formare APSAP, deși instituțiile statului sunt obligate prin lege să investească în perfecționarea constantă a angajaților pentru o eficiență sporită în administrația publică.
De asemenea, doar 0,1% dintre funcționarii publici sunt interesați de cursuri de competențe digitale și IT&C. Astfel, specialiștii avertizează că personalul de la stat riscă să fie din ce în ce mai puțin calificat pentru locul de muncă și să nu se adapteze la schimbările aduse de tehnologie și digitalizare.
Sondajul Centrului de Formare APSAP a fost realizat pe un eșantion de 3.985 de angajați din sectorul public, din mediul urban și rural din România, după participarea acestora la un program gratuit de formare profesională, și arată date îngrijorătoare. Mai exact, 47,2% dintre respondenți au menționat că nu au participat la niciun alt program de formare profesională în format fizic, iar aproape 24,6% au răspuns că nu au participat la niciun alt program de formare profesională, desfășurat online. Potrivit legislației în vigoare, angajații din sectorul public au un drept și o obligație în a participa cel puțin o dată la 2 ani la cursuri de formare profesională pentru a avansa în funcție, conform Art. 479 și Art. 458 din Codul Administrativ și Art. 197 din Codul Muncii.
În ceea ce privește participarea la programele de formare, sondajul realizat de Centrul de Formare APSAP arată că aproape 26% dintre funcționarii publici și alți angajați de la stat au urmat un singur curs de formare cu prezență fizică, iar 23% un singur curs online; 13% au participat la două cursuri cu predare fizică, iar 19% la cele cu predare online; 5,4% au fost la 3 cursuri cu predare fizică, iar doar 10% la trei cursuri online.
Angajații din primării și alte instituții din mediul rural, puțin interesați de perfecționare
”În ciuda faptului că programul de formare gratuit, organizat de Centrul de Formare APSAP, a fost trimis către toate instituțiile publice centrale și locale din țară, rata de înscriere a fost redusă în mediul rural. În timp ce peste 80% dintre participanți sunt din mediul urban, doar 17,4% dintre angajații de la instituții publice din comune și sate au participat la cursuri de perfecționare gratuite, deși în mediul rural este o mare nevoie de adaptare la mediul digital”, punctează Bogdan-Costin Fârșirotu, fondatorul Centrului de Formare APSAP. Astfel, expertul APSAP spune că acest dezechilibru ridică un mare semnal de alarmă referitor la informația care ajunge îngreunat la angajații din sectorul public care locuiesc în afara zonelor urbane, dar care trebuie să fie la curent cu schimbările legislative, dar și cu oportunitățile pe care piața le oferă.
Ce salarii cred angajații din sectorul public că ar trebui să aibă
Deși prin formare continuă, angajații la stat pot avansa în funcție și pot obține astfel o creștere a veniturilor, rezultatele sondajului arată că mare parte dintre respondenți au câștiguri mai mici decât consideră că merită și mai mici decât media din UE. În prezent, cea mai mare parte dintre angajații la stat (43%) au răspuns că au un venit lunar de 700 euro – 1.000 euro. Peste un sfert dintre ei se încadrează în categoria de venit lunar între 1.000 euro – 1.500 euro, iar aproape 13% dintre ei au venituri cuprinse între 400 euro și 700 euro.
În opinia celor mai mulți angajați la stat (90%), un venit lunar motivant este de cel puțin 1.000 euro. Peste un sfert dintre ei consideră că ar trebui să câștige lunar 1.000-1.500 euro, iar aproape 40% spun că venitul lunar ar trebui să fie în intervalul 1.500-2.000 euro.
Astfel, Bianca-Florentina ZICHIL, Director Îmbunătățire Procese al Centrului de Formare APSAP, punctează că, și dacă ar obține o creștere a salariului, venitul lunar al angajaților din România va fi în continuare mult sub media din UE, mai exact de 6-8 ori mai mic decât media salarială din alte țări din blocul comunitar, care se încadrează între 3.000 euro și peste 7.000 euro lunar, conform datelor Eurostat.
Ce competențe vor funcționarii publici să își dezvolte
Întrebați de competențele pe care și-ar dori să le dezvolte, peste 36% dintre angajații la stat au răspuns că vizează cursuri de resurse umane, 33% vor cursuri de accesare a fondurilor europene, un sfert dintre ei își doresc cursuri de etică, integritate și anticorupție, 27% cursuri de contabilitate și 12,5% de asistență socială. La polul opus, doar câte 2 respondenți din aproape 4.000, adică sub 0,1% din totalul participanților la sondaj, au răspuns că și-ar dori să își dezvolte competențe digitale, de IT&C, psihologie, discriminare și egalitate de șanse, comunicare internă, siguranță alimentară, protecția informației sau altele.
Referitorul la nivelul de competențe digitale pe care respondenții le dețin, conform răspunsurilor primite, nivelul este unul mediu. În ciuda faptului că 63% dintre participanți menționează că utilizează Excel în mod frecvent, aproximativ 78% au doar cunoștințe medii în competențele digitale.
“În ceea ce privește domeniile de perfecționare dorite de funcționarii publici, s-a observat că aceștia nu manifestă interes pentru îmbunătățirea competențelor din sfera de digitalizare și IT&C. Din acest punct de vedere, se poate înțelege de ce majoritatea proceselor desfășurate de cetățeni în contact cu instituțiile publice necesită prezența fizică și birocrație. Pentru a îmbunătăți procedurile și întregul sistem, ar trebui avute în vedere digitalizarea serviciilor oferite, dar și automatizarea procedurilor standard, pentru a ușura atât viața cetățenilor, cât și activitatea angajaților. Într-o eră în care aproape totul poate fi digitalizat, competențele digitale reprezintă un atu esențial, necesitând perfecționare constantă pentru a atinge un nivel ridicat de performanță profesională. Programele de formare oferă oportunități angajaților din ambele sectoare, atât public, cât și privat, de a-și îmbunătăți abilitățile digitale, indispensabile în mediul profesional actual. Deși multe dintre activitățile furnizate de instituțiile publice ar putea fi exercitate și în mod digital, electronic, lipsa competențelor reprezintă un impediment în dezvoltarea unor astfel de funcționalități online”, explică Bogdan-Costin Fârșirotu, fondator și președinte al Centrului de Formare APSAP.
Ce cred funcționarii publici că pot obține prin cursuri de formare
În ceea ce privește motivarea participării la cursuri de formare, 91% dintre angajații din sistemul public cred că pot dobândi noi competențe, utile în activitatea desfășurată, iar 46% sunt de părere că își pot dezvolta competențe utile pe plan personal. De asemenea, 42% dintre respondenți cred că îi ajută să-și completeze portofoliul personal de activități de formare, pe când 28% ar participa la astfel de cursuri pentru a socializa și a cunoaște persoane din domeniul lor de activitate.
În alegerea unui program de formare profesională, cel mai mult ar conta, din datele obținute, tematica abordată (77%), urmată de nevoile individuale de formare (67%), certificarea obținută (37%), facilitățile oferite prin modul de organizare (32,6%), dar și de prestigiul formatorului/ organizatorului (peste 25%).
Profilul angajatului de la stat: doar 14% dintre respondenți sunt tineri, sub 35 ani
Peste 80% dintre persoanele participante la sondajul Centrului de Formare APSAP, realizat în cadrul programului gratuit de perfecționare, sunt femei, iar 83% din totalul respondenților trăiesc în mediul urban. Totodată, ca nivel de studii, în 52% au studii de masterat, iar 40% studii de licență. De asemenea, 80% dintre respondenții sondajului nu dețin o funcție de conducere.
În ceea ce privește vârsta, majoritatea publicului chestionat, 55,6%, se încadrează în categoria de peste 45 de ani, iar 30% în categoria de vârstă 36-45 ani, ceea ce sugerează că pentru tinerii angajați în sistemul public, interesul pentru cursurile de formare este scăzut. Doar 14% dintre respondenți au vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani, aspect alarmant, care poate indica un proces de angajare anevoios, cu multiple cerințe și probe de concurs, birocrația, digitalizarea și inovarea scăzute sau posibilitățile de avansare îngreunate.
Totodată, având în vedere rezultatele, se remarcă faptul că persoanele cu vechime și experiență în câmpul muncii sunt conștiente de faptul că trebuie să își îmbunătățească cunoștințele în mod constant, să-și actualizeze informațiile, să fie la curent cu schimbările legislative și să-și extindă, prin networking, cercul de cunoștințe, care activează în același sector sau chiar domeniu.
În privința nivelului de experiență al participanților chestionați, s-a remarcat că aproape jumătate (47%) sunt angajați în cadrul instituției de peste 10 ani, 21% de 5-10 ani, 23% de 1-5 ani și 8,3% mai puțin de un an. Această constatare, împreună cu faptul că majoritatea au vârsta de peste 45 de ani, sugerează faptul că angajații din sectorul public preferă să rămână în aceeași instituție până la vârsta de pensionare.
Un alt aspect de luat în considerare este faptul că peste 70% dintre angajații sectorului public preferă să participe la cursurile de formare în prima parte a zilei, ceea ce suprapune această participare cu programul de lucru. Din această perspectivă, putem trage concluzia că există posibilitatea ca aceștia să neglijeze una dintre cele două activități pe care trebuie să le îndeplinească.
”Așadar, se pare că există multiple obstacole care stau în calea participării eficiente a funcționarilor publici și a altor angajați de la stat la programele de formare profesională, inclusiv lipsa de interes, dificultăți legate de accesibilitate și preferințele contradictorii ale participanților. Aceste aspecte trebuie abordate și soluționate pentru a asigura o dezvoltare profesională adecvată și pentru a răspunde cerințelor în continuă schimbare ale administrației publice din România”, arată sursa citată.