Angajaţii din Consiliul Concurenţei vor salarii similare cu cele ale magistraţilor

Marius Vargas, preşedintele sindicatului din Consiliul Concurenţei, a susţinut că salariile angajaţilor instituţiei au rămas aceleaşi de acum 15 ani, atunci când a fost negociată aderarea României la UE, iar propunerea instituţiei este aceea de a mări salariile cu 35%.
AGERPRES - mar, 23 ian. 2024, 15:57
Angajaţii din Consiliul Concurenţei vor salarii similare cu cele ale magistraţilor

„În ultimii doi ani de zile am pierdut cam 10% din inspectorii de cea mai bună calitate, în sensul că acest nivel de salarizare pe care îl avem practic şi în acest moment a fost stabilit în urmă cu circa 15 ani de zile, atunci când a fost negociată aderarea României la UE şi s-a stabilit acest nivel de salarizare care era similar cu magistraţii. De atunci, noi am rămas în urmă, practic la acel nivel de salarizare (…). Solicitarea noastră iniţială, de trei ani de zile de când am făcut demersuri, a fost de a reveni la asimilarea cu magistraţii, aşa cum a fost ea în 2009. În momentul în care s-a făcut o discuţie de principiu aici, la Comisia economică, conducerea instituţiei noastre a solicitat o creştere de 35% pentru întreg personalul (…)”, a spus Marius Vargas, preşedintele sindicatului din Consiliul Concurenţei.

Salariul mediu în Consiliul Concurenţei este de circa 6.000 de lei, însă susţine că inspectorii care au plecat din instituţie la companii mari sunt plătiţi cu „sute de euro pe oră şi nu cu 1.000 de euro pe lună„.

„În loc să rămână aici, unde să controlăm să nu se facă înţelegeri de preţuri, să nu crească preţurile nestăvilit, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, şi să poată fi controlat acest fenomen, oamenii se duc către companiile mari, care pot face astfel de înţelegeri şi în care pot fi ajutaţi, cu expertiza pe care o au, să nu fie prinse aceste înţelegeri şi să nu fie descoperite. Şi sunt plătiţi cu sute de euro pe oră, nu cu 1.000 de euro pe lună„, a adăugat Vargas.

Comisia economică din Senat a dat, marţi, raport de admitere asupra proiectului legislativ privind aprobarea OUG nr.108/2023 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996, însă a respins amendamentul propus de Consiliul Concurenţei, prin care se solicită majorarea salariilor angajaţilor instituţiei, scrie Agerpres.

„Proiectul de lege a primit aviz favorabil. Aceste amendamente, toate care au fost discutate aici, vor fi repuse în discuţie la Camera Deputaţilor, în urma discuţiilor pe care le veţi avea, împreună cu Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe (…). Din punctul meu de vedere, poate fi făcută această discuţie la Camera Deputaţilor şi în acel moment să aibă loc aceste discuţii mai aplicate şi cu Ministerul Muncii, şi cu Ministerul de Finanţe, ca să găsească această formă de încadrare”, a precizat preşedintele Comisiei economice, senatorul Daniel Zamfir, scrie Agerpres.

După şedinţă, Dan Virgil Pascu, vicepreşedinte la Consiliul Concurenţei (CC), a declarat că este mulţumit cu ceea ce s-a obţinut la Comisia economică, menţionând că amendamentul privind creşterea salariilor a fost respins prin abţinere şi nu prin voturi împotrivă, iar procedura parlamentară poate astfel să continue cu acest demers al instituţiei pe care o reprezintă.

„Suntem mulţumiţi cu ce am obţinut astăzi, chiar dacă amendamentul (n.r. privind creşterea salariilor) a fost respins prin abţinere, deci nu prin vot împotrivă, ci prin abţineri. Am avut patru sau cinci voturi şi restul abţineri. El a fost asumat de către comisie şi putem merge, putem înainta în procedura parlamentară în continuare cu demersul nostru”, a spus Pascu.

El a adăugat că marea problemă a Consiliului Concurenţei este faptul că se pierd oameni cu experienţă din cauza salariilor necompetitive.

Instituţia nu este depopulată, noi facem recrutări şi angajăm oameni competenţi. Nefericirea situaţiei de faţă este că pierdem experienţă. Un om bun, un inspector de concurenţă bun se formează în cinci – şase – şapte ani de zile. Oamenii pe care îi recrutăm sunt cu certitudine competenţi, însă nu putem să punem la dosarele de mare complexitate pe unul care nu are experienţă decât unul sau doi ani de zile, acolo avem problema cea mare. Instituţia încă are oameni de valoare, pentru că am reuşit să îi convingem să rămână în instituţie, însă (…) 40-50 de oameni de mare experienţă au părăsit instituţia. Ei au fost înlocuiţi cu tineri de mare capacitate şi de mare competenţă, însă e un proces de durată până un inspector de concurenţă se formează, durează mai mult de cinci ani de zile”, a transmis Dan Virgil Pascu.

Vargas nu a exclus declanşarea unei greve generale, dacă doleanţele nu vor fi rezolvate.

„Dacă vom pierde şi această oportunitate prin care nouă ni se mai adaugă atribuţii printr-o directivă europeană, dar nu se pune nimic la salariu, în mod cert vom trece de la simple proteste, probabil la o grevă generală”, a transmis Vargas.

Proiectul de act normativ are ca obiect transpunerea în legislaţia internă a Directivei (UE) 1/2019 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind oferirea de mijloace autorităţilor de concurenţă din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii şi privind garantarea funcţionării corespunzătoare a pieţei interne, se subliniază în expunerea de motive.

Principalul obiectiv al Directivei, potrivit considerentelor enunţate în preambulul acesteia, este de a se asigura că autorităţile naţionale de concurenţă dispun de garanţiile de independenţă, resursele şi de competenţele în materie de aplicare a legii şi de impunere de sancţiuni/amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice în mod eficace articolele 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (…) pe întreg teritoriul Uniunii pentru a se asigura faptul că nu este denaturată concurenţa pe piaţa internă.

Senatul este primul for legislativ sesizat în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...