Angajaţii Diviziei Petrochimice Bradu au încetat protestele

 Angajaţii Diviziei Petrochimice Bradu care au blocat, marţi, Drumul Naţional 65 B, apoi au blocat strada care face legătura între drumul naţional şi fabrică, au renunţat la proteste, după aproximativ trei ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - mar, 14 mai 2013, 09:26
Angajaţii Diviziei Petrochimice Bradu au încetat protestele

Potrivit reprezentanţilor Sindicatului „Unirea”, angajaţii au deblocat strada Petrochimiştilor, după aproximativ o oră, timp în care au traversat în mod repetat o trecere de pietoni.

„Oamenii nu vor renunţa la proteste, este o decizie de moment, dar nemulţumirea este generală şi lucrurile nu pot rămâne aşa. Este păcat că autorităţile nu vor să prezinte criteriile de disponiblizare şi ce se va întâmpla cu ei în viitor. Nu există un plan social”, a declarat preşedintele Sindicatului „Unirea”, Marian Dumitru.

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş spun că au vorbit cu protestatarii, pe care i-au informat că blocarea carosabilului este ilegală.

„Am negociat cu ei, le-am transmis acest fapt, iar ei au înţeles că acţiunea lor este ilegală. În acest moment s-au retras”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, Liviu Sîia.

Peste 300 de salariaţi ai Diviziei Petrochmice Bradu de lângă Piteşti, aparţinând Oltchim, au întrerupt lucrul, marţi dimineaţă, şi au declanşat protestele în faţa unităţii, nemulţumiţi de disponibilizările anunţate. La scurt timp, oamenii au blocat Drumul Naţional 65 B, care face legătura între DN 65 Piteşti-Slatina şi Autostrada Bucureşti-Piteşti, ei deplasându-se într-un sens şi în celălalt, pe o trecere de pietoni. După aproximativ o oră, protestatarii au deblocat drumul naţional, însă au blocat strada Petrochimiştilor, arteră care face legătura între DN 65 B şi Divizia Petrochimică Bradu.

Protestatarii reclamă că nu au primit ultimul salariu şi că nu li s-a comunicat numărul celor care vor pleca în şomaj.

„Am înţeles că vor fi daţi afară 360 de angajaţi, dintre care doar şapte îndeplinesc condiţiile de pensionare, iar noua organigramă prevede doar 204 locuri. Ieri (luni-n.r.), timp de câteva ore, liderii de sindicat au discutat pe această temă pentru că nu sunt respectate articole din contractul colectiv de muncă şi nici nu s-au transmis criteriile care stau la baza disponibilizărilor”, a afirmat unul dintre protestatari.

La rândul său, vicepreşedintele Sindicatului „Unirea” din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu, Marian Radu, spunea că oamenii ar putea recurge la forme mai dure de protest.

„Situaţia este dramatică şi nu ştim ce reacţie vor avea oamenii. Nouă organigrama cuprinde doar 204 posturi, iar 360 de salariaţi ar trebui să plece acasă. Se discută despre plăţile compensatorii, dar nu ştim de unde se vor da banii. Nu avem o strategie clară a ceea ce se va întâmpla”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului „Unirea” din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu.

Divizia Petrochimică Bradu de lângă Piteşti aparţine societăţii Oltchim de peste trei ani, fiind preluată de la OMV Petrom.

Administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a anunţat că 900 de salariaţi de la Oltchim vor fi concediaţi începând cu această săptămână, dintre care 600 de la Râmnicu Vâlcea şi 300 de la Divizia Petrochimică Bradu.

Gheorghe Piperea spunea că urmează să fie întocmite listele complete cu personalul care va fi concediat, acesta urmând să beneficieze de salarii compensatorii.

Piperea a mai precizat că cel târziu în lunile septembrie – octombrie Oltchim va fi privatizat şi ar fi bine ca societatea să fie cumpărată împreună cu platforma de la Piteşti, dar, înainte de acest proces, se va împărţi în două societăţi, urmând ca prima unitate să preia datoriile combinatului şi cea de-a doua să înceapă activitatea de la „zero”.

Guvernul a decis, săptămâna trecută, alocarea a maximum 7 milioane lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru plata venitului lunar de completare acordat persoanelor care vor fi disponibilizate de la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Hotărârea stabileşte că disponibilizările vor avea loc în baza planului întocmit de către administratorul judiciar al societăţii.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Te-ar mai putea interesa și
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat......
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...