Angajaţii Fiscului ar putea deschide un conflict de muncă dacă problemele nu le sunt rezolvate – SindFISC
Potrivit sindicatelor, inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vor refuza să mai lucreze în zilele de sâmbătă şi duminică, din cauza faptului că nu li se plătesc orele suplimentare, dar şi pentru că a fost diminuat cu circa 20% sporul de stres. De asemenea, în urma aplicării Legii Salarizării, aceştia susţin că nu au fost reîncadraţi în funcţii de stat.
‘O mare parte din aşteptările pe care le aveau (angajaţii din Finanţe, n.r.) nu se concretizează nici anul acesta, nici la începutul anului viitor, dacă vorbim de cei de la Finanţele Publice. În plus, sunt cei de la Direcţia Antifraudă Fiscală, care datorită schimbării legislaţiei, în ceea ce priveşte plata orelor suplimentare, sau a orelor prestate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, plus noaptea, apare o decalare a plăţii acestora’, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Liviu Toader, preşedintele SindFisc.
De asemenea, acesta a susţinut că orele lucrate în luna iulie vor fi vizibile pe fluturaşul de salariu abia în septembrie.
‘Dacă până acum se puteau plăti de la lună la lună, adică luna asta se lucra, nu se puteau lua libere, iar luna viitoare apăreau pe ştatul de plată, odată cu noua lege a salarizării, cu intrarea în vigoare, acest termen curge după cele 60 de zile menţionate în lege, astfel încât orele lucrate în luna iulie vor apărea abia pe fluturaşul din luna septembrie, iar aici e un oarecare disconfort, pentru că acestea ajungeau, cel puţin la Direcţia Antifraudă, undeva la aproape 1.000 de lei lunar, bani care erau folosiţi, în principal, pentru achitarea chiriilor. În regiune sunt colegi care sunt stau cu chirie şi sunt la distanţe de sute de kilometri’, a explicat Toader.
Întrebat ce vor face angajaţii din Finanţe în situaţia în care aceştia nu îşi vor primi drepturile, acesta a răspuns că vor începe consultări, dar nu este exclusă şi varianta declanşării unui conflict de muncă sau a unor proteste spontane din partea angajaţilor de la Fisc.
‘După consultarea oamenilor din teritoriu, vom hotărî ce se va face. Probabil că se va deschise şi un conflict de muncă, vor fi probabil… Vine toamna şi vor fi proteste, posibil să fie şi mişcări necontrolate spontane ale angajaţilor, fără a fi ele organizate într-un fel sau altul de sindicate’, a adăugat preşedintele SindFisc.
La jumătatea lunii mai, Sindicatul Naţional Finanţe Publice (SindFISC) a solicitat grilă de salarizare separată pentru finanţişti, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi ANAF sunt instituţiile care asigură siguranţa naţională financiară a României.
‘Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC, organizaţie sindicală specializată în reprezentarea funcţionarilor din cadrul sistemului instituţional al MFP (Ministerul Finanţelor Publice, n.r.), solicită în continuare factorilor responsabili în elaborarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice grilă de salarizare separată pentru finanţişti, în concordanţă cu complexitatea şi importanţa socială a muncii prestate, subliniind faptul că MFP/ANAF este principala instituţie care asigură siguranţa naţională financiară a României’, se arata într-un comunicat de presă al organizaţiei sindicale.
Sindicaliştii din Finanţe au solicitat atunci ca angajaţii Fiscului să fie plătiţi cu sume similare angajaţilor responsabili de atragerea fondurilor europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale.
Angajaţii din Finanţe au declanşat în zilele de 15 şi 16 mai 2017 proteste spontane la nivel întregii ţări, aceştia fiind nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării bugetare.