Valentin Neagoe, preşedintele Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu, a declarat pentru News.ro că angajaţii din întreaga ţară declanşează, miercuri dimineaţă, la ora 8.00, grevă generală pe termen nelimitat, nemulţumiţi că au cele mai mici salarii din doneiul protecţiei mediului, scrie News.ro.
„Inechităţile salariale sunt atât comparativ cu angajaţii din Ministerul Mediului, cât şi cu angajaţii altor autorităţi de control, cum este cazul comisarilor Gărzii Forestiere. Spre exemplu,. salariul mediu net al unui comisar de mediu este de 1.500 de lei, în timp ce cel al unui comisar al Gărzii Forestiere este de 4.000 de lei”, a declarat pentru News.ro Valentin Neagoe.
Sursa citată a precizat că angajaţii vor veni la serviciu, dar vor sta în birouri fără să desfăşoare activităţi de control sau de relaţii cu publicul.
Liderul sindical a precizat că, în măsura în care vremea le va permite, angajaţii vor protesta şi în faţa institutţiilor unde îşi desfăşoară activitatea pentru a atrage atenţia asupra acestor inechităţi salariale.
Potrivit unui comunicat de presă al sindicaliştilor din cadrul Gărzii de Mediu, „este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în România cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos”.
„Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009, fiind remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar”, se precizează în comunicatul citat.
Conform aceleiaşi surse, pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară. „Ne cerem scuze cetăţenilor pentru această disfuncţionalitate”, se mai arată în comunicat.
”Intrăm în grevă, aşa cum se va întâmpla în toată ţara. Vom rămâne în birouri, dar orice agent comercial care va avea treabă la noi va veni degeaba, pentru că vom bloca întreaga activitate. Nu vom lucra cu publicul, nu vom face controale. Vom rămâne în grevă generală până când liderul nostru de sindicat de la Bucureşti va fi chemat la discuţii. Ultima majorare de salariu în sistem a fost în 2008, iar din 2009 nu am primit un leu în plus. Faptul că vom fi în grevă îi va afecta pe cei care derulează proiecte pe fonduri europene, oamenii vor fi amânaţi, dar trebuie să ne înţeleagă în ce situaţie ne aflăm”, a declarat pentru News.ro liderul de sindicat al Gărzii de Mediu Vrancea, Corina Albu.
În judeţul Vrancea sunt 11 angajaţi, inclusiv comisarul şef.
Şi angajaţii Gărzii de Mediu Buzău au anunţat că se vor afla miercuri în grevă generală. Comisarii de mediu cer alinierea salariilor personalului Gărzii Naţionale de Mediu la nivelul salariilor colegilor din instituţiile cu atribuţii similare, dar şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Greva generală vine după un protest spontan al comisarilor de mediu, care a avut loc în 26 aprilie. Atunci, angajaţii Gărzii de Mediu Vrancea au întrerupt programul de lucru pentru două ore, în timp ce comisarii de la Buzău, care se aflau în instituţie, au închis uşa de acces pe durata protestului.
Sindicaliştii spun că de la acţiunea de luna trecută guvernanţii nu şi-ar fi manifestat dorinţa de a soluţiona problemele existente în sistem, ceea ce i-a determinat pe comisarii de mediu la un protest radical, şi anume greva generală.
Potrivit sindicaliştilor, protestul se va încheia atunci când angajaţii Gărzii de Mediu vor avea semnale de la guvernanţi că revendicările lor sunt luate în seamă.