Angajaţii Ministerului Fondurilor Europene merg în spitalele COVID-19, pentru a ajuta la accesarea mai rapidă a finanţărilor

Pentru facilitarea accesării cât mai rapide a celor 350 de milioane de euro puse la dispoziţia spitalelor din reţeaua COVID-19, angajaţii Ministerului Fondurilor Europene (MFE) vor oferi sprijin informatic la faţa locului şi în sistem videoconferinţă, astfel încât managerii spitalelor să depună rapid proiectele în aplicaţia informatică MySMIS prin care sunt gestionate cererile de finanţare, se menţionează într-un comunicat remis luni de MFE și preluat de Agerpres.
Economica.net - lun, 20 apr. 2020, 10:20
Angajaţii Ministerului Fondurilor Europene merg în spitalele COVID-19, pentru a ajuta la accesarea mai rapidă a finanţărilor
Iniţiativa, o premieră în administraţia publică, vine ca urmare a propunerii funcţionarilor ministerului care vor astfel să salveze timp preţios pentru medici.

„La data promisă, adică pe 15 aprilie, am lansat în dezbatere publică Ghidul care reglementează în cel mai scurt timp posibil modul de acordare a finanţărilor pentru achiziţia de echipamente medicale şi de protecţie pentru spitalele din reţeaua COVID-19. Unităţile spitaliceşti pot deconta inclusiv achiziţiile făcute începând cu data de 1 februarie 2020, valoarea maximă a unui proiect fiind de 45 milioane de euro. În intervalul 21-24 aprilie toate unităţile spitaliceşti prevăzute în Ordinul Ministerului Sănătăţii, începând cu zonele critice ale ţării, vor fi contactate prin videoconferinţă de echipe mixte de experţi pentru evaluarea nevoilor de asistenţă în utilizarea sistemului informatic MySMIS în care se încarcă proiectele. Oriunde există solicitări exprese şi autorităţile permit accesul, angajaţii Ministerului se vor deplasa fizic pentru acordarea suportului tehnic. Ne asigurăm astfel că proiectele pot fi depuse repede şi medicii sunt concentraţi să salveze vieţi!”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Suplimentar, reprezentanţii spitalelor pot adresa întrebări lămuritoare la email [email protected] sau direct din formularul de pe pagina http://mfe.gov.ro/. Echipa formată din reprezentanţi ai MFE prin Autoritatea de Management Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi ai Ministerului Sănătăţii răspunde în maxim 24 de ore solicitărilor. Până în prezent au fost primite peste 50 de solicitări de la unităţi spitaliceşti din întreaga ţară.

De asemenea, MFE a anunţat un amplu proces de digitalizare a aplicaţiei MySMIS care gestionează două milioane de documente şi finanţări de 31 miliarde de euro.

MySMIS este aplicaţia informatică prin care se depun, se evaluează şi se implementează proiectele finanţate din fondurile europene structurale şi de investiţii, utilizarea sistemului fiind obligatorie atât pentru solicitanţii de finanţări cât şi pentru autorităţile de management, conform prevederilor Regulamentului UE nr. 1303/2013.

În prezent, în MySMIS sunt înregistraţi 29.095 utilizatori care au încărcat peste 2.033.650 de documente începând cu anul 2016. La nivel naţional au fost contractate în total 8.324 de proiecte cu bugete în valoare totală de 30,91 miliarde euro, cu o cofinanţare europeană de 24,99 miliarde euro.

În premieră, Ministerul Fondurilor Europene pune la dispoziţia publicului detalii în timp real şi reprezentări grafice privind stadiul absorbţiei, aici: www.fonduri-ue.ro/statistici, precum şi un sistem de tip cloud pentru toţi angajaţii care au optat pentru telemuncă.

„Presiunea cauzată de pandemia actuală şi de perspectivele viitoarei economii digitale ne-a ajutat să începem probabil cel mai amplu proces de transparentizare şi de debirocratizare a sistemului informatic din minister. Una dintre priorităţile asumate este simplificarea procedurilor şi reducerea semnificativă a utilizării documentelor în format tipărit pentru a uşura atât munca beneficiarilor, cât şi pentru a facilita evaluarea şi implementarea proiectelor”, afirmă Marcel Boloş.

Toate informările, deciziile şi noutăţile ce privesc beneficiarii fondurilor europene sunt publicate în secţiunea mfe.gov.ro/covid-19.

Te-ar mai putea interesa și
Epoca de aur și formula succesului
Epoca de aur și formula succesului
În ultimii ani, percepția colectivă asupra condițiilor economice și a viitorului pare să fie marcată de un pesimism tot mai accentuat. Privind în jurul nostru, am putea crede că trăim......
Firmele mici au o nouă obligaţie fiscală din 1 ianuarie 2025, dar şi o perioadă de graţie pentru trimiterea declaraţiei SAF-T
Firmele mici au o nouă obligaţie fiscală din 1 ianuarie 2025, dar şi o perioadă de graţie pentru trimiterea declaraţiei ...
Contribuabilii mici au obligaţia de a depune la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), începând cu 1 ianuarie ...
Eolienele offshore au probleme. Industria îşi va rata obiectivele pentru că obstacolele se înmulţesc – Reuters
Eolienele offshore au probleme. Industria îşi va rata obiectivele pentru că obstacolele se înmulţesc – Reuters
După un an de proiecte anulate, defecţiuni la turbine şi abandonarea contractelor de închiriere de terenuri, industria ...
Airbnb solicită primarului Barcelonei să înceteze atacurile la închirierile pe termen scurt
Airbnb solicită primarului Barcelonei să înceteze atacurile la închirierile pe termen scurt
Compania globală de închiriere de case de vacanță Airbnb (ABNB.O) l-a îndemnat pe primarul Barcelonei să regândească ...