Angajaţii Regiei Autonome Registrul Auto Român iau primă de continuitate de aproape 3.800 lei pe an
ECONOMICA.NET vă spune în exclusivitate, printr-o serie de articole, ce sporuri şi beneficii au angajaţii la stat.
Astăzi vă prezentăm avantajele angajării la Regia Autonomă Registrul Auto Român (RAR) care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, potrivit informaţiilor comunicate de oficialii RAR în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET.
- Toţi salariaţii RAR primesc primă de continuitate şi pregătire profesională, în valoare anuală de peste 3.765 lei per beneficiar;
- Toţi angajaţii RAR primesc primă pentru realizări deosebite, de peste 1.512 lei per salariat pe an, potrivit informaţiilor comunicate pentru Economica.net de către oficialii regiei autonome.
- Toţi salariaţii RA Registrul Auto Român primesc prime de Paşti, Crăciun, Ziua RAR. În total, cuantumul anual al celor celor trei prime se ridică aproximativ 1.174 lei pentru fiecare salariat, conform informaţiilor obţinute de Economica.net de la oficialii RAR.
- Tichete de masă pentru toţi angajaţii RAR.
Registrul Auto Român nu acordă sporuri salariaţilor săi, ne-au spus oficialii Regiei Autonome.
Angajaţilor Regiei care sunt trimişi în delegaţie li se decontează transportul şi li se oferă diurnă în temeiul HG nr. 1860/2006, a Contractului Colectiv de Muncă şi Legii nr. 227/2015 actualizate.
Registrul Auto Român este o regie autonomă care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară şi nu e finanţată de la bugetul de stat, ne-au atras atenţia oficialii RAR.