Angajaţii români consideră că merită salarii cu 1.000 de lei mai mari decât cele pe care le au în prezent – studiu eJobs

Aşteptările salariale ale angajaţilor români au crescut în ultimul an, în contextul evoluţiei economice favorabile care a dus la creşterea consumului şi, implicit, a nivelului de trai.
Economica.net - lun, 11 sept. 2017, 08:35
Angajaţii români consideră că merită salarii cu 1.000 de lei mai mari decât cele pe care le au în prezent - studiu eJobs

Astfel, dacă anul trecut un român ar fi acceptat să se angajeze pe un salariu mediu de 2.550 de lei, acum aşteptările pornesc de la minimum 2.844 de lei, relevă un studiu realizat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Mai mult, participanţii la studiu consideră că ar merita salarii cu 40% mai mari decât cele pe care le obţin pentru joburile curente. În medie, diferenţa dintre salariul curent şi cel considerat just la nivelul pieţei este mai mare de 1.000 de lei.

Cele mai mari diferenţe apar în rândul tinerilor cu vârsta sub 24 de ani care au, în prezent, un salariu mediu de aproximativ 1.500 de lei, însă consideră că o remuneraţie justă pentru postul pe care îl ocupă ar fi cu 50% mai mare, în medie de 2.261 de lei. La polul opus, decalajele cele mai mici între salariile curente şi cele considerate juste se înregistrează în rândul respondenţilor cu vârsta între 35 şi 45 de ani, aceştia considerând că ar trebui să câştige cu 33% mai mult decât în prezent.

‘Creşterea aşteptărilor salariale este explicată pe de-o parte de contextul economic favorabil: creşterea economică a determinat creşterea numărului de locuri de muncă, iar pe de altă parte şi de faptul că majorările de salarii din sectorul public pun presiune şi creează noi aşteptări şi în sectorul privat’, declară Bogdan Badea, Head of Sales eJobs.

Totodată, angajaţii se aşteaptă ca schimbările locului de muncă să le aducă şi o creştere a salariului, reiese din sondajul eJobs. Cu toate acestea, ei spun că ar accepta să-şi schimbe jobul dacă li s-ar oferi cel puţin 500 de lei în plus faţă de salariul actual, adică cu 19,3% mai mult decât salariile pe care le câştigă în prezent, în medie de 2.640 de lei.

Candidaţii din management şi construcţii domină în topul aşteptărilor salariale, depăşindu-i pe cei din IT, bănci sau asigurări, potrivit studiului eJobs. Cel mai ridicat nivel al aşteptărilor îl au cei cu poziţii de management (4.547 lei lunar) şi angajaţii din construcţii (4.071 lei lunar), urmaţi de cei din IT Software (4.028 lei lunar). În cazul salariaţilor din bănci, salariul considerat just este în medie de 3.601 lei, iar în asigurări de 3.831 lei lunar.

În ceea ce priveşte salariile curente, clasamentul este asemănător din punct de vedere al domeniilor, însă la un nivel mai redus al salariilor: management (3.497 lei), construcţii (3.133 lei), IT Software (2.734 lei), import-export (2.734 lei).

Salariaţii din zona Bucureşti-Ilfov au cele mai ridicate aşteptări salariale: o medie de 3.557 de lei a salariului considerat just, dar şi cel mai ridicat nivel al salariilor curente (medie de 2.699 lei). La polul opus se află regiunea Nord – Est (Moldova), cu aşteptări salariale cu 19% mai reduse decât în Bucureşti – Ilfov şi cu salarii curente medii de 2.101 lei, mai arată studiul eJobs.

Studiul eJobs a fost realizat între 15 mai şi 15 august 2017, pe un eşantion de 3.262 de respondenţi, toţi activi profesional în prezent.

Lansată în 1999, eJobs este astăzi cea mai mare platformă de recrutare online din România, cu un număr de peste 3,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi peste 30.000 de joburi active în orice moment. eJobs Group face parte din grupul media Ringier România, membru Ringier AG.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...