Angajații Stellantis din Franța și Italia vor putea cumpăra acțiuni la prețuri preferențiale

13 10. 2023
Stellantis India Symbio

Decizia grupului care deţine mărcile de automobile Fiat, Peugeot, Chrysler şi Jeep vine într-un moment în care companiile sunt presate să îşi ajute angajaţii care trec printr-o perioadă dificilă de pe urma majorării dobânzilor şi inflaţiei.

Potrivit sindicatelor, un număr de 42.000 de angajaţi Stellantis din Franţa şi aproximativ 45.000 din Italia vor beneficia de o reducere de 20% la achiziţionarea de acţiuni la producătorul auto, iar valoarea acţiunilor pe care le vor putea achiziţiona va fi de maximum 25% din salariul lor anual.

În comunicate separate, sindicatele FIM, Uilm, Fismic, Uglm şi Aqcfr din Italia precum şi sindicatul CFE-CGC din Franţa, au precizat că grupul Stellantis va contribui şi el la suma investită de fiecare angajat cu maximum 1.000 de euro.

Sindicatul CFE-CGC a salutat iniţiativa dar a subliniat că asta nu trebuie „să ne facă să uităm aşteptările legitime ale angajaţilor pentru o majorare substanţială a salariilor de bază”. La rândul lor, sindicatele din Italia au salutat şi ele planul, chiar dacă implică un capital de risc, deoarece susţine implicarea muncitorilor.

În prezent, doar 1,4% din capitalul social de la Stellantis este în mâinile angajaţilor din întreaga lume.