Angajaţii Turkish Airlines intră în grevă începând de astăzi

Economica.net
15 05. 2013
turkish2_68190100_83098100

Potrivit unui comunicat al singurului sindicat turc din sectorul aerian, Hava-Is, publicat maţi, greva va începe miercuri, la ora 00.00 GMT (03.00 ora României).

În afara revendicărilor în ceea ce-i priveşte pe salariaţi şi condiţiile de muncă, sindicatul, la care aderă 14.000 dintre totalul de 15.900 de salariaţi ai THY, cere conducerii companiei reintegrarea celor 305 salariaţi care au fost demişi pentru participarea, în iunie 2012, la o grevă care a durat mai multe zile.

În pofida numeroaselor luni de negocieri asupra acestui subiect, părţile nu au reuşit să ajungă la un acord.

Într-un interviu acordat luni televiziunii de ştiri NTV, directorul Turkish Airlines, Hamdi Topçu a declarat că „nu există motive legale pentru o grevă”.

„Noi nu ne-am folosit de presiuni împotriva angajaţilor care doresc să respecte mişcarea sindicatului de care aparţin. Cu toate acestea, personal consider că la 15 mai, dimineaţa, toate avioanele THZ vor decola fără probleme”, a adăugat el.

Ministrul turc al Finanţelor, Mehmet Simsek a condamnat recent această mişcare socială. „Nu vom permite ca activitatea THY să fie perturbată, mai ales înaintea sezonului turistic”, a ameninţat el.

Spre deosebirea de aproape toate companiile concurente europene, Turkish Airlines, de două ori câştigătoare a titlului de cea mai performată companie de pe bătrânul continent, demonstrează o creştere puternică şi îşi multiplică zborurile din lumea întreagă.

THY a transportat în 2012 aproximativ 39 de milioane de pasageri, o creştere de 20% în comparaţie cu anul precedent.

Compania turcă a mai anunţat recent că a comandat două aeronave, 117 Airbus A320 şi 95 Boeing 737 (opţiunile incluse), în valoare de aproximativ 20 de milioane de dolari.