Angajatori şi persoane care nu colaborează cu inspectorii de muncă, amendaţi cu până la 10.000 lei

Angajatorii şi persoanele care sunt găsite la faţa locului în timpul unui control al inspectorilor de muncă pot fi sancţionaţi cu amenzi de până la 10.000 de lei dacă refuză să dea informaţii despre evenimentul cercetat de aceştia, măsura intrând în vigoare începând de sâmbătă.
Economica.net - sâm, 24 mart. 2012, 14:55
Angajatori şi persoane care nu colaborează cu inspectorii de muncă, amendaţi cu până la 10.000 lei

Legea 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii a fost modificată prin Legea 51/2012, care intră în vigoare sâmbătă.

Potrivit noilor reglementări, împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parţial, controlul prin orice acţiune sau inacţiune a conducătorului unităţii, a reprezentantului legal, a unui angajat ori a altei persoane aflate în locaţiile supuse controlului constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, până acum amenda fiind cuprinsă între 4.500 şi 9.000 de lei.

În noua lege se menţionează expres că persoanele fizice sau juridice au obligaţia legală să pună la dispoziţia inspectorilor de muncă documentele şi informaţiile solicitate de către aceştia, necesare controlului ori cercetării evenimentului.

„Aceeaşi amendă de până la 10.000 de lei va fi aplicată şi persoanelor care sunt găsite la faţa locului, în momentul unui control, care refuză să dea informaţii despre evenimentul cercetat de inspectorii de muncă. Tot cu o sumă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei vor fi amendate şi entităţile controlate de Inspecţia Muncii care nu îndeplinesc sau îndeplinesc parţial măsurile dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de inspectori”, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu.

Noul act normativ stabileşte că funcţia de inspector de muncă poate fi ocupată numai de persoane cu studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, în domeniile fundamentale, respectiv ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi silvice, ştiinţe juridice, ştiinţe economice sau în specializările sociologie, psihologie, medicină, administraţie publică şi ştiinţe politice.

Modificările aduse legii dau posibilitatea personalului Inspecţiei Muncii şi inspectoratelor teritoriale de muncă să beneficieze de sprijin financiar din partea instituţiei, prin suportarea sumelor necesare asigurării asistenţei juridice, în cazurile în care actele şi faptele îndeplinite în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu fac obiectul unor proceduri judiciare.

Totodată, actul normativ prevede că inspectorul de muncă este obligat să păstreze secretele de fabricaţie, de care poate lua cunoştinţă în exercitarea funcţiei sale, pe durata existenţei raporturilor de serviciu şi timp de doi ani după data încetării acestora.

Legea 51/2012 a adus completări şi în privinţa drepturilor inspectorului de muncă, acesta putând identifica, pe baza actelor care dovedesc identitatea sau pe baza altor documente, persoanele aflate în locurile de muncă sau în alte locuri supuse controlului ori cercetării evenimentelor şi să impună completarea fişei de identificare.

„Refuzul de a completa fişa de identificare se sancţionează cu amendă de până la 10.000 de lei, dar nu mai mică de 5.000 de lei”, a mai spus Dantes Nicolae Bratu.

Inspectorii de muncă au dreptul, începând de sâmbătă, să ia declaraţii scrise, singuri sau în prezenţa martorilor, salariaţilor, angajatorilor şi reprezentanţilor legali ai acestora, precum şi altor persoane care pot da informaţii cu privire la obiectul controlului efectuat sau al evenimentului cercetat.

De asemenea, inspectorii de muncă pot dispune şi interzicerea, restricţionarea sau chiar retragerea unui produs de pe piaţă sau rechemarea acestuia.

Inspectorii de muncă îşi pot desfăşura activitatea de control pe tot teritoriul ţării, indiferent de locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea în mod curent, în baza deciziei emise de inspectorul general de stat.

Legea 51/2012 modifică şi alte aspecte ale organizării Inspecţiei Muncii. Astfel, deşi instituţia funcţionează în continuare ca organ de specialitate, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ea va fi finanţată doar de la bugetul de stat, nu şi prin venituri extrabugetare, ca până acum.

În noua lege sunt introduse şi noi atribuţii pentru Inspecţia Muncii, instituţia trebuind să asigure, la nivel naţional, evidenţa muncii prestate în baza contractelor individuale de muncă, prin registrul general de evidenţă a salariaţilor, precum şi evidenţa zilierilor şi a beneficiarilor prestaţiilor acestora, dar să şi primească şi să transmită în sistem informatic, prin inspectoratele teritoriale de muncă, datele depuse de angajatori şi beneficiari referitoare la salariaţi şi la zilieri şi să asigure înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de unităţi.

„Nu în ultimul rând, Inspecţia Muncii are şi atribuţia de a concilia conflictele de muncă declanşate la nivelul unităţilor. Noua lege dă în continuare posibilitatea Inspecţiei Muncii să presteze servicii şi să furnizeze date sau informaţii, contra cost, însă veniturile astfel realizate nu vor mai reprezenta venituri extrabugetare pentru instituţie, ci vor constitui venituri la bugetul de stat”, a mai precizat inspectorul general de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...