Disponibilizarea angajaţilor cu vechime medie din România – printre cele mai ieftine din Europa

„Concedierea din motive obiective care nu ţin de angajat are costuri mai scăzute pentru angajator, cu condiţia să nu existe un contract colectiv de muncă la nivelul întreprinderii sau pe sector. Dacă angajatorul este obligat să aplice doar condiţiile din Codul Muncii, costurile sunt minime, respectiv o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare. Situaţia se poate schimba însă considerabil dacă vorbim de industrii în care există de contracte de muncă colective, unde, de regulă, există un pachet compensator care depăşeşte semnificativ minimul cerut de Codul Muncii”, a atras atenţia Florentina Munteanu, associate partner la Reff & Associaţii, şi coordonator al practicii de dreptul muncii din cadrul societăţii de avocaţi.

În studiul citat au fost incluse 31 de ţări printre care se numără: Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Marea Britanie, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Olanda. Studiul a fost realizat în luna decembrie 2014.

Studiul citat corelează procedurile de concediere din 31 de ţări şi arată că ţările din Europa Occidentală se confruntă, în general, cu costuri mai mari decât cele din Europa Centrală.

Costurile pentru angajatorii din toate ţările participante la studiu se bazează pe trei scenarii. Pentru fiecare scenariu, studiul ia în calcul costul mediu pe care un angajator trebuie să-l suporte într-o ţară pentru a înceta raporturile de muncă cu un angajat, şi pentru a ajunge la o înţelegere privind încetarea contractului de muncă, fără să ajungă în instanţă.

„Rezultatele studiului arată diferenţe izbitoare între ţări în privinţa costurilor, însă ar trebui să acordăm atenţie şi altor aspecte legate de modul în care poate interveni concedierea. De pildă, dacă România se numără printre ţările cu cele mai scăzute costuri în privinţa concedierii pe motive ce nu ţin de salariat, iar Belgia este cea mai scumpă în această privinţă, baza pe care un angajator român poate opera o astfel de concediere este total diferită de cea belgiană: dacă în cel de-al doilea caz nu e nevoie de o justificare pentru concediere, în România, legislaţia este foarte strictă, cerând angajatorilor să o justifice corespunzător”, a explicat Raluca Bontaş, global employer services director la Deloitte România.

România are costuri mai mici cu concedierea salariaţilor care au un salariu mediu (potrivit scenariilor din studiu), din cauza bazei de calcul folosite pentru calcularea compensaţiei pentru preaviz, cât şi a celei pentru concediere, pentru că include, de regulă, doar baza anuală de salarizare.

Spre deosebire de România, peste 60% dintre ţările participante la studiu oferă un pachet compensator pentru concediere care include întregul pachet de remunerare aplicabil salariatului, nu doar salariul de bază.
Această abordare are impact şi asupra costurilor cu asigurările sociale care sunt proporţional mai scăzute decât în alte ţări, a spus Bontaş.

În toate ţările participante la studiu, vechimea într-o companie este factorul determinant în stabilirea nivelului costurilor cu concedierea. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre ţările participante la studiu au stabilit o limită maximă a compensaţiei pe perioada de preaviz sau pentru încetarea contractului de muncă ori în ambele cazuri (preaviz şi concediere), arată studiul.

În 60% dintre ţările participante la studiu, personalul de conducere al companiilor nu se supune reglementărilor de dreptul muncii, părţile fiind libere să negocieze diverse scheme de încetare a raportului de colaborare care fac obiectul regulilor de guvernanţă corporativă locală, acolo unde se aplică, mai arată studiul citat.

În peste 70% dintre ţările participante la studiu (majoritatea ţărilor din Europa de Est; în Franţa, Italia, Marea Britanie) pe lângă compensarea perioadei de preaviz angajatorul trebuie să plătească şi o sumă suplimentară pentru a ajunge la o înţelegere cu angajatul la care vrea să renunţe.