Angajatorii, persoanele fizice care trimit declaraţia unică şi producătorii de medicamente sunt finanţatorii sistemului asigurărilor sociale de sănătate în primele opt luni

07 11. 2023
calcul bani taxe 567876543

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile de asigurări de sănătate (CASS) plătite de salariaţi, dar şi de alte categorii de asiguraţi care achită CASS în baza declaraţiei unice depuse la Fisc, din taxa clawback şi din subvenții. Din banii stânşi la Fondul Sănătăţii, CNAS le plăteşte medicilor, dar şi celorlaţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor. Din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului medico-sanitar şi auxiliar, în baza legii salarizării unitare.

FNUASS a avut venituri totale de 36,37 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2023, cu 8,69% mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului 2022, arată execuţiile Fondului, comparate de Economica.net.

Angajatorii şi persoanele fizice cu venituri extrasalariale care plătesc CASS în baza declaraţiei unice şi producătorii de medicamente care plătesc taxa clawback sunt pilonii care susţin sistemul asigurărilor sociale de sănătate, arată analiza Economica.net.

Veniturile obţinute la FNUASS din contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) şi din contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii, suportate de plătitorii de venituri şi de către unele persoane fizice cu venituri extrasalariale, au ajuns la 29,27 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2023 şi sunt cu 10,6% mai mari decât cele încasate în aceeaşi perioadă a anului 2022, reiese din calculele Economica.net. Creşterea încasărilor din CASS la Fondul Sănătăţii a fost influenţată de majorarea salariului minim brut cu 17,6% la 3.000 de lei brut începând cu 1 ianuarie 2023.

Achită CASS angajatorii, plătitorii de venituri care virează contribuţia la sănătate la Fisc pentru unele persoane fizice cu venituri din drepturi de autor, oamenii cu venituri extrasalariale care au obligaţia să trimită declaraţia unică la Fisc.

Încasările din taxa clawback la Fondul Sănătăţii, plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, s-au ridicat la 3,2 miliarde de lei în ianuarie – august 2023 şi sunt cu 23% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2022, potrivit analizei Economica.net pe baza execuţiilor Fondului.

Încasările din CASS şi din taxa clawback reprezintă 89,29% din veniturile totale ale Fondului Sănătăţii în primele opt luni din 2023, arată o analiză Economica.net pe baza execuţiilor Fondului. Ponderea veniturilor obţinute la FNUASS din contribuţiile de asigurări de sănătate şi din taxa clawback în încasările totale ale Fondului a crescut cu 2,45 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, reiese din calculele Economica.net.

Angajatorii, persoanele fizice care au obligaţia să achite CASS în baza declaraţiei unice şi producătorii de medicamente finanţează sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

România are 3,7 milioane de neasiguraţi la sănătate, înscrişi pe listele medicilor de familie, arată analiza Economica.net

Peste 3,7 milioane de oameni, înscrişi pe listele medicilor de familie, aflaţi în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, erau neasiguraţi la sistemul asigurărilor de sănătate la sfârşitul anului 2022, arată datele CNAS, obţinute de Economica.net. Peste 18% dintre pacienţii înscrişi la medicul de familie erau neasiguraţi la sănătate la finalul anului 2022, reiese din calculele Economica.net pe baza statisticilor CNAS.
Numărul neasiguraţilor şi ponderea lor în numărul total al oamenilor înscrişi la medicul de familie înregistrează fluctuaţii nesemnificative în 2022 şi 2021, arată datele CNAS, analizate de Economica.net.

CNAS a extins în ultimii doi ani numărul serviciilor medicale cuprinse în pachetul minimal, de care beneficiază persoanele neasigurate la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, având în vedere numărul mare al acestora.

19 categorii de persoane sunt în continuare asigurate la sănătate fără plata contribuţiei, reiese din Codul fiscal, consultat de Economica.net.

21 de categorii de persoane au fost până recent asigurate la sănătate fără plata contribuţiei. Guvernul a renunţat recent la două dintre categoriile de asiguraţi fără plata CASS, prin Legea nr. 296 din 2023: angajaţii din construcţii şi cei din industria alimentară şi din sectorul agricol, potrivit analizei Economica.net.

FNUASS a primit subvenţii în valoare de 3,95 de miliarde de lei în primele opt luni din 2023, cu 10,9% mai mici decât cele virate la Fond în aceeaşi perioadă a anului 2022, arată analiza Economica.net.

Cum am cheltuit banii strânşi la Fondul Sănătăţii

Plăţile făcute din FNUASS se ridică la 39,5 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2023 şi sunt cu 7,8% mai mari decât cele efectuate în aceeaşi perioadă a anului 2022.

Defalcat, pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice şi dispozitive medicale, acordate pacienţilor în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, am plătit din FNUASS 12,79 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2023, cu 20,6% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2022. Majorarea sumei plătite din Fond pentru aceste categorii de produse e influenţată de creşterile succesive ale costurilor de fabricaţie pentru aceste produse, după cum Economica.net a scris, pe larg, aici.

Pentru servicii medicale acordate pacienţilor în unităţi sanitare cu paturi în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate am plătit din FNUASS 9,47 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2023, cu 5,7% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2022.

Transferurile între unităţi ale administraţiei publice depăşesc 8 miliarde de lei în perioada ianuarie – august 2023 şi sunt cu 2,7% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2022. Cei mai mulţi de la acest capitol sunt transferuri către spitalele publice pentru a acoperi majorările salariale acordate în baza salarizării unitare, conform analizei Economica.net.

Pentru serviciile medicale acordate pacienţilor în ambulator am plătit din FNUASS 5,3 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2023, cu peste 14% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2022.
La acest capitol intră plăţile făcute pentru asistenţa medicală primară, pentru specialităţi clinice, paraclinice, cea stomatologică şi în centre multifuncţionale, acordată de furnizori în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială, făcute din FNUASS, depăşesc 3 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2023 şi sunt cu aproape 19% mai mici decât în perioada ianuarie – august 2022, arată analiza Economica.net.