Angajatorii români pot obţine anul viitor 5.500 de autorizaţii de muncă pentru străini

Economica.net
28 12. 2012
employee_chain_35835900

Tipurile şi numărul de autorizaţii de muncă ce pot fi obţinute de angajatorii din România sunt: autorizaţii de muncă pentru lucrătorii permanenţi – 3.000, autorizaţii de muncă pentru lucrătorii detaşaţi – 900, autorizaţii de muncă pentru lucrătorii înalt calificaţi – 800, autorizaţii de muncă pentru lucrătorii sezonieri – 100, autorizaţii de muncă nominale – 100, autorizaţii de muncă pentru lucrătorii stagiari – 200, autorizaţii de muncă pentru sportivi – 300 şi autorizaţii de muncă pentru lucrători transfrontalieri – 100, se arată într-un comunicat al Biroului de Informare şi Relaţii Publice al inspectoratului remis vineri AGERPRES.

În situaţia în care numărul cererilor pentru eliberarea de autorizaţii de muncă este mai mare decât numărul stabilit, acesta poate fi suplimentat prin hotărâre a guvernului, în baza unui memoriu justificativ, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În aceleaşi condiţii se procedează şi în cazul în care se constată, din dinamica eliberării autorizaţiilor de muncă, necesitatea unei redistribuiri a acestora de la o categorie la alta.

În cursul anului 2012, până la sfârşitul lunii octombrie, Inspectoratul General pentru Imigrări a eliberat un număr de 2.454 autorizaţii de muncă cetăţenilor străinilor. Din totalul numărului de autorizaţii emise, 1.488 au fost pentru lucrătorii permanenţi, 658 pentru lucrătorii detaşaţi, 94 înalt calificaţi, 190 sportivi şi una pentru lucrători transfrontalieri.

Cei mai mulţi lucrători provin din state precum Turcia (601), China (392), Serbia (164), Filipine (164) şi Sri Lanka (106).