Angela Filote: Sper că vor exista cât mai mulţi investitori din România implicaţi în Planul Juncker

Economica.net
01 09. 2015
542963592f682shutterstock_158828282_634_66649500_86726500

‘Planul de investiţii al Uniunii Europene a mai fost botezat şi ‘Planul Juncker’, pentru că el reprezintă propunerea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru relansarea economică în UE. Este un plan destinat tuturor statelor europene, este o nouă modalitate de cheltuire a banului european, a fondurilor europene. Principalul criteriu de selecţie a proiectelor va fi viabilitatea proiectului, bancabilitatea lui, şi de aceea este foarte important ca atât oamenii de afaceri, cât şi sistemul bancar, să înţeleagă cum funcţionează acest plan de investiţii, astfel încât să vedem cât mai multe proiecte de investiţii şi din România. Planul este deja în derulare de la începutul anului acesta, avem un număr de proiecte din mai multe state, deja selectate pentru susţinerea investiţiilor. Eu îmi doresc foarte mult, ca reprezentant al Comisiei Europene în România, să văd cât mai multe proiecte şi din România. Încă nu s-a propus acestui plan niciun proiect concret din România’, a afirmat Angela Filote, cu ocazia întâlnirii membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.

Potrivit acesteia, prin noul plan, se doreşte ca fiecare euro garantat de UE să atragă finanţări publice şi private de 15 euro.

‘Dacă, până acum, ne concentram în special pe granturi, pe fonduri nerambursabile, unde 1 euro dat de UE producea o investiţie de un euro, prin noul plan ne propunem ca pentru fiecare euro garantat de UE să atragem finanţări publice şi private de 15 euro. Înainte, mergeam pe granturi, acum mergem pe instrumente financiare care permit investitorilor să-şi dezvolte proiecte cu un grad mai mare de risc, proiecte care până acum nu erau finanţabile pentru că nimeni nu era dispus să-şi asume acest risc. Acum, acest risc şi-l asumă Comisia Europeană, prin Banca Europeană de Investiţii, creând un fond de garantare a investiţiilor publice’, a explicat şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Angela Filote a menţionat, totodată, că de acest plan vor beneficia atât marile proiecte de infrastructură, întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi cele cu capitalizare medie, care au până la 3.000 de angajaţi, care până acum aveau un acces limitat la credite bancare.

‘Este destul de multă muncă de pregătire a unui astfel de proiect de investiţii. Proiectele nu sunt selectate decât dacă au un grad de maturitate foarte dezvoltat, dacă pot fi lansate deja în următorii trei ani, dacă au valoare minimă de zece milioane de euro, deci vorbim de investiţii foarte mari, destul de ambiţioase. Dar şi planul este ambiţios, pentru că îşi propune să ofere pe piaţa din Uniunea Europeană finanţarea necesară relansării economice. Deşi criza economică a încetat practic, în Europa sunt mai puţine investiţii decât de exemplu la principalul nostru competitor – Statele Unite ale Americii’, a precizat Angela Filote.