Angela Merkel a sosit la Chişinău
Merkel a fost primită cu pâine şi sare în cadrul unei vizite de o zi, pregătită timp de mai multe săptămâni.
După ceremonia oficială de pe Aeroportul Internaţional din capitala moldoveană, cancelarul urmează să fie primit de către premierul moldovean la Reşedinţa de Stat, unde cei doi vor avea o întâlnire privată, potrivit programului vizitei, anunţat marţi.
Cei doi oficiali vor participa, ulterior, la şedinţa delegaţiilor celor două state, după care vor susţine o conferinţă de presă comună. Această primă parte a vizitei se va încheia cu o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri moldovean.
O întâlnire a cancelarului cu grupurile partidelor politice parlamentare este prevăzută miercuri după-amiaza, înaintea celei cu preşedintele moldovean Nicolae Timofti. De asemenea, la ora 18.00, Merkel va susţine un discurs public la Palatul Republicii, după care va depune flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, în centrul Chişinăului.
Cancelarul german urmează să îşi încheie vizita miercuri seara.