Angela Merkel aşteaptă „propuneri viabile” din partea Greciei în privinţa datoriei

Economica.net
09 02. 2015
angela_merkel_img_7884_44281100

„Am spus întotdeauna că aştept de la Grecia să facă propuneri viabile pentru ca noi să putem discuta”, a spus cancelarul german Angela Merkel în cadrul unei conferinţe de presă comune la Casa Albă cu preşedintele american Barack Obama.

Format în cea mai mare parte din reprezentanţi ai stângii radicale Syriza, noul guvern grec nu mai vrea planurile de ajutor de 240 de miliarde de dolari acordate de troică (FMI, UE, BCE) în 2010 şi 2012 în schimbul unor măsuri de austeritate drastice. Executivul condus de Alexis Tsipras vrea de asemenea să iniţieze negocieri privind datoria publică a ţării, care depăşeşte 175% din PIB.

Propuneri în acest sens ar putea fi formulate miercuri în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe ai celor 19 ţări din zona euro şi joi în cadrul unui summit european consacrat Greciei.

„Este important ce va prezenta Grecia la această reuniune (de miercuri) sau poate câteva zile mai târziu”, a comentat Angela Merkel, reafirmându-şi dorinţa ca Grecia „să rămână” membră a zonei euro.

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, s-a arătat mai tranşant luni, afirmând că „nu înţelege” strategia guvernului elen şi că Atena nu va obţine ajutor fără un „program” de reforme.

Angela Merkel a mai spus de asemenea la Washington că „regulile de bază nu s-au schimbat”. „Depui eforturi şi, în contrapartidă, ai parte de solidaritate”, a declarat ea.