Angela Merkel consideră că relaţia sa cu Donald Trump este una bună, în pofida „începutului rece”

Economica.net
29 04. 2017
merkel_trump_575x358_48730400

„Preşedintele Trump şi cu mine am dezvoltat o relaţie bună care funcţionează, care nu exclude posibilitatea unor punct de vedere diferite”, a declarat Merkel unor publicaţii germane, informează Mediafax.

„Atunci când vorbim unul cu celălalt de exemplu, este vorba de dezvoltarea unei strategii comune pentru conflictul din Ucraina sau oribilul război din Siria. Este de asemenea vorba despre lupta împotriva terorismului sau a situaţiei umanitare dezastruoase din Yemen, toate acest conflicte se află la pragul uşii Europei”, a adăugat aceasta.

„Dacă vrem să rezolvăm aceste probleme, dacă vrem să ajutăm oameni, avem nevoie de o implicare puternică din partea Statelor Unite”, a mai spus Merkel.