Angela Merkel critică noile sancţiuni americane împotriva Rusiei

Cancelarul german Angela Merkel a criticat vineri noile sancţiuni americane împotriva Rusiei votate joi de Senatul american, şefa guvernului de la Berlin invocând faptul că acestea vor dăuna afacerilor, relatează agenţiile DPA şi Reuters.
Economica.net - vin, 16 iun. 2017, 11:50
Angela Merkel critică noile sancţiuni americane împotriva Rusiei

Sancţiunile votate de Senatul de la Washington vizează unele proiecte energetice ruseşti, inclusiv controversatul gazoduct Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania pe sub Marea Baltică.

Purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Steffen Seibert, a declarat vineri că Angela Merkel împărtăşeşte temerile exprimate anterior într-o declaraţie comună de ministrul ei de externe, Sigmar Gabriel, împreună cu omologul austriac al acestuia, Christian Kern, care au protestat împotriva noilor sancţiuni americane, ei subliniind că ‘aprovizionarea cu energie a Europei este o problemă a Europei, nu a SUA’.

Este ‘staniu’ ca sancţiunile menite să pedepsească Rusia pentru imixtiunea în alegerile americane să penalizeze şi companiile europene, a indicat Seibert. ‘Acest lucru nu trebuie să se întâmple (…) În general, noi respingem sancţiunile care au efecte extrateritoriale, adică acelea care au impact asupra unor state terţe’, a completat el.

Şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menţionat în declaraţia sa prin care a protestat împotriva acestor sancţiuni că ele pot afecta şi alte state.

Proiectul gazoductului Nord Stream 2, care divizează europenii, are ca obiectiv dublarea până la finalul lui 2019 a capacităţilor gazoductului Nord Stream 1 şi furnizarea unei cantităţi sporite de gaz rusesc direct în Germania, via Marea Baltică, ocolind aşadar Ucraina.

Apărat de guvernul de la Berlin, Nord Stream 2 este criticat dur de mai multe ţări din estul Europei, în frunte cu Polonia, care susţin că prin acest proiect se va spori dependenţa energetică a Uniunii Europene faţă de Rusia, într-un context de tensiuni geopolitice între UE şi Moscova după începerea conflictului din estul Ucrainei, în 2014.

Senatul de la Washington a votat joi cu o largă majoritate noi sancţiuni împotriva Rusiei şi Iranului, în cazul Rusiei măsurile vizând sectorul energetic, iar în cel al Iranului acele activităţi legate de construcţia rachetelor balistice. Pentru ca aceste măsuri să intre vigoare mai este nevoie de votul favorabil al Camerei Reprezentanţilor şi de semnătura preşedintelui Donald Trump.

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...