Angela Merkel despre sfertul Germania-Grecia: Un meci formidabil!

Economica.net
23 06. 2012
angela_merkel_08666300

Merkel, prezentă în tribune în timpul meciului, a recunoscut că a ”tremurat puţin la început”, dar a spus mereu este frumos să asişti la astfel de meciuri.

Am impresia că am dominat. A fost un meci formidabil. Felicitări, continuaţi tot aşa!”, a declarat Merkel.

Naţionala Germaniei a învins, vineri seară, la Gdansk, cu scorul de 4-2 (1-0), reprezentativa Greciei, în al doilea sfert de finală din cadrul Campionatului European din Polonia şi Ucraina, şi s-a calificat în semifinalele competiţiei.

Pentru Germania au marcat Phillip Lahm ’39, Sami Khedira ’61, Miroslav Klose ’68 şi Marco Reus ’74, iar pentru Grecia au înscris Giorgios Samaras ’55 şi Dimitris Salpingidis ’89 (penalti).

Germania, finalista ediţiei din 2008, când a fost învinsă de Spania, va întâlni în semifinale, la 28 iunie, la Varşovia, câştigătoarea sfertului de finală dintre Anglia şi Italia.