Angela Merkel este „optimistă”, dar nu „sigură” în legătură cu succesul proiectului european

Cancelarul german, Angela Merkel, s-a declarat miercuri "optimistă", dar nu "sigură" cu privire la reuşita proiectului european, relatează AFP.
Economica.net - mie, 18 iul. 2012, 14:32
Angela Merkel este

„Proiectul european nu este construit încă astfel încât să fim siguri că totul merge bine”, a declarat aceasta pe site-ul Partidului Conservator (CDU). „Trebuie să mai lucrăm la acest lucru. Dar sunt totuşi optimistă”, scrie aceasta.

În opinia ei, „unele state din Europa mai au încă mult de lucru” pentru a câştiga încrederea pieţelor şi astfel „a depăşi criza datoriilor şi criza competitivităţii”.

„Remarcăm de altfel că nu ne merge bine decât dacă vecinilor noştri europeni le merge bine”, a adăugat cancelarul, referindu-se la ţara sa.

Germania sfidează deocamdată criza din zona euro datorită succesului exporturilor sale către statele emergente, dar economiştii se îndoiesc de faptul că prima putere economică europeană va putea rezista la nesfârşit turbulenţelor din jurul său.

Merkel pledează pentru transferul suveranităţii în domeniul bugetar, fără de care nu este posibilă implementarea noului mecanism de solidaritate, dar a fost adesea singura care a susţinut această idee.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...