Angela Merkel s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu serul de la AstraZeneca

Cancelarul german Angela Merkel a primit vineri prima doză a vaccinului dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania anglo-suedeză AstraZeneca şi Universitatea Oxford, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, citat de AFP şi DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 16 apr. 2021, 19:51
Angela Merkel s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu serul de la AstraZeneca

„Sunt bucuroasă că am primit astăzi (vineri, n.r.) prima doză a vaccinului AstraZeneca”, a declarat Angela Merkel, citată într-un mesaj publicat pe Twitter de Steffen Seibert, care a distribuit şi o fotografie ce prezintă certificatul de vaccinare emis pe numele cancelarului Germaniei.

„Vaccinarea este cheia pentru a ieşi din pandemie”, a adăugat Angela Merkel.

„Mulţumesc tuturor acelora care participă la campania de vaccinare – şi tuturor celor care se vaccinează”, a mai spus ea.

Angela Merkel, în vârstă de 66 de ani, a putut fi vaccinată cu serul AstraZeneca, întrucât acesta este administrat în Germania doar persoanelor de peste 60 de ani.

Vicecancelarul Olaf Scholz, în vârstă de 62 de ani, a fost vaccinat la rândul lui, vineri dimineaţă, cu prima doză a vaccinului AstraZeneca.

Preşedintele Republicii Federale Germane, Frank-Walter Steinmeier, a primit şi el prima doză a vaccinului AstraZeneca la începutul lunii aprilie.

Până în data de 2 aprilie, au fost repertorizate 42 de cazuri de tromboze venoase cerebrale în Germania după vaccinări cu serul AstraZeneca. În 35 dintre acele cazuri era vorba despre femei cu vârste cuprinse între 20 şi 63 de ani, iar opt persoane au decedat.

În total, 15,3 milioane de rezidenţi germani, reprezentând 18,5% din populaţia Germaniei, au fost vaccinaţi până în prezent cu cel puţin o doză a unor seruri anti-COVID-19, potrivit Institutului Robert Koch, autoritatea publică pentru prevenirea şi controlul bolilor din această ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump respinge oferta Paramount de a închide un litigiu în urma difuzării în campania electorală a unui interviu triunchiat cu Kamala Harris
Donald Trump respinge oferta Paramount de a închide un litigiu în urma difuzării în campania electorală a unui interviu ...
Preşedintele american Donald Trump a respins o ofertă prin care compania media Paramount Global i-a propus să-i plătească 15 milioane de dolari pentru ca în schimb el să închidă un proces......
Bento vizează pentru acest an venituri în creștere cu 12% și un profit net de 18,2 milioane de lei
Bento vizează pentru acest an venituri în creștere cu 12% și un profit net de 18,2 milioane de lei
2B Intelligent Soft S.A. (Bento, BVB: BENTO), companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea și implementarea ...
O componentă a centralei nucleare cu SMR americane de la Doicești a fost terminată în Japonia
O componentă a centralei nucleare cu SMR americane de la Doicești a fost terminată în Japonia
Pe măsură ce proiectul SMR din România avansează rapid, companiile Samsung C&T și IHI au fabricat și instalat cu succes ...
Phenianul a ajutat Moscova să atace cu rachete infrastructura esențială a Ucrainei – raport
Phenianul a ajutat Moscova să atace cu rachete infrastructura esențială a Ucrainei – raport
Coreea de Nord a făcut posibil ca Rusia să-şi sporească atacurile cu rachete împotriva infrastructurii esenţiale din ...