Angela Merkel se întâlneşte cu David Cameron, la Londra. Se renegociază relaţia Marii Britanii cu UE

Economica.net
07 01. 2015
marea_britanie_ue_987654_10380400

Principalul motiv al deplasării dnei Merkel este pregătirea summit-ului G7 al celor mai mari puteri economice ale planetei, în 7-8 iunie în Bavaria, în sudul Germaniei, scrie Agerpres.

Dar cei doi responsabili vor evoca, de asemenea, probleme bilaterale şi ale politicii europene, a explicat Berlinul, lăsând să se întrevadă că problemele care le-au afectat relaţiile în ultimele luni nu vor fi ocolite. Este, în special, cazul voinţei lui Cameron de a limita afluxul de imigraţi provenind din UE în ţara sa. Un obiectiv care va impune o revizuire a tratatelor europene, admisese el la sfârşitul lui noiembrie.

Or, Merkel nu vrea să audă vorbindu-se despre o repunere în discuţie a principiului liberei circulaţii a cetăţenilor europeni, nici despre o modificare a tratatelor, sinonimă unei mari despachetări şi referendumurilor în unele ţări.

În acest dosar, David Cameron pare singur. În luna decembrie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îl invitase să înceteze să mai stigmatizeze muncitorii străini imigraţi, ‘doar pentru că asta dă bine, acasă, să-i baţi pe alţii’.

Vizita dnei Merkel intervine cu patru luni înainte de alegerile legislative în Marea Britanie. Dacă le câştigă, Cameron a promis să organizeze un referendum cu privire la apartenenţa la UE până la sfârşitul anului 2017 şi poate chiar mai devreme, a lăsat el să se înţeleagă duminică, căutând să-i menejeze pe euroscepticii din partidul său conservator şi să seducă electoratul partidul eurofob Ukip, care a câştigat alegerile europene în mai.

În timpul ultimei sale vizite la Londra, în februarie 2014, dna Merkel pledase în favoarea menţinerii ‘unei Marii Britanii puternice în cadrul Uniunii Europene’ într-un discurs solemn în faţa Parlamentului britanic.

Miercuri, cei doi conducători urmează să viziteze împreună după-amiază expoziţia consacrată de British Museum Istoriei germane a ultimilor 600 de ani, urmând apoi să discute în Downing Street şi să se adreseze presei.