Angela Merkel şi Theresa May continuă disputa privind libertatea de circulaţie a forţei de muncă

Economica.net
09 01. 2017
theresa_may_598706_53202800

Mesajul a fost transmis prin intermediul purtătorului de cuvânt de la Downing Street şi este o replică dată cancelarului german Angela Merkel. Aceasta din urmă a reafirmat la rândul ei în aceeaşi zi că Marea Britanie va avea acces pe piaţa comunitară după ieşirea din UE numai dacă guvernul de la Londra va menţine libertatea de circulaţie a forţei de muncă pentru cetăţenii celorlalte 27 de state membre ale UE.

Premierul Theresa May a indicat anterior că cetăţenii britanici ‘s-au pronunţat clar – la referendumul din 23 iunie – că este important ca Marea Britanie să-şi asume controlul imigraţiei’, a amintit purtătorul de cuvânt al guvernului de la Londra. Totuşi, negocierile privind Brexitul ‘nu trebuie să fie un joc cu sumă nulă’, în care să câştige numai o parte sau să nu câştige niciuna, a completat el.

‘Sunt multe ţări care au acorduri de liber schimb cu UE’, iar negocierile privind condiţiile ieşirii Marii Britanii din UE ‘trebuie să se axeze pe obţinerea unei libertăţi cât mai substanţiale pentru companiile britanice de a face afaceri pe piaţa unică’, a menţionat mai departe reprezentantul executivului de la Londra.

Într-un discurs susţinut tot luni la un congres al Federaţiei Germane a Funcţionarilor, cancelarul Angela Merkel a subliniat că este important să se menţină relaţii bune cu Marea Britanie, dar nu cu orice preţ, făcând astfel referire la problema imigraţiei.