Angela Merkel va renunţa în decembrie la preşedinţia Uniunii Creştin-Democrate

Economica.net
29 10. 2018
angela_1707c57f_50953600

”Ea nu va mai reprezenta preşedinţia partidului”, a indicat un responsabil al CDU, sub acoperirea anonimatului, confirmând astfel o informaţie apărută în ediţiile online ale publicaţiilor Der Spiegel şi Handelsblatt.

Angela Merkel conduce CDU începând din anul 2000, iar renunţarea sa la acest rol ar urma să declanşeze o cursă internă în partid pentru desemnarea persoanei care îi va succeda în funcţia de cancelar al Germaniei. Favorită pentru preşedinţia CDU pare a fi Annegret Kramp-Karrenbauer, care în prezent deţine funcţia de secretar general al partidului.

Totuşi, surse din CDU au informat că Angela Merkel doreşte să rămână cancelar chiar dacă nu va mai fi lidera CDU.

‘Marea coaliţie’ formată din blocul conservator CDU-CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială) şi Partidul Social-Democrat (SPD) a suferit duminică o înfrângere grea în alegerile regionale din landul Hessa.

Dificilă de realizat în luna martie, coaliţia guvernamentală condusă de Angela Merkel a traversat mai multe crize în ultimele luni, în principal din cauza unei rebeliuni a componentei sale aflate mai la dreapta, partidul bavarez CSU al ministrului de interne german, Horst Seehofer. Acesta a încercat să-i impună cancelarului o înăsprire a politicii în materie de migraţie după venirea a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016 în Germania şi în contextul ascensiunii extremei drepte germane, notează AFP.

Slăbirea poziţiei Angelei Merkel pe plan intern i-ar putea limita capacitatea de lider la nivelul Uniunii Europene, în contextul în care blocul comunitar traversează o perioadă turbulentă marcată de Brexit şi de criza bugetară din Italia, dar şi în perspectiva alegerilor europarlamentare din mai 2019.

Angela Merkel confirmă că nu mai candidează la conducerea CDU şi că acesta este ultimul ei mandat de cancelar

Cancelarul german Angela Merkel a confirmat luni că în decembrie nu va mai candida la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi că actualul mandat al ei la şefia guvernului de la Berlin este ultimul, transmite agenţia Reuters.

‘În primul rând, la următorul congres al partidului, în decembrie, la Hamburg, nu voi mai candida pentru conducerea CDU’, a spus Merkel în faţa reporterilor, după rezultatul sub aşteptări al formaţiunii sale la alegerile regionale desfăşurate duminică în landul Hessa, scrutin la care CDU s-a clasat pe primul loc, obţinând conform sondajelor între 27% şi 29% din voturi, dar mai puţin cu peste 10% faţă de scrutinul precedent din 2013.

‘În al doilea rând, acest al patrulea mandat de cancelar este ultimul pentru mine. La alegerile federale din 2021, nu voi mai candida din noul pentru postul de cancelar, nici pentru Budestag şi (…) nici nu voi căuta vreo altă funcţie politică’, a clarificat şefa executivului german.