Angela Merkel vrea mai multe acorduri pentru expulzarea de imigranţi în ţările de origine

Economica.net
24 09. 2016
merkel_70035000
 
Vrem să stopăm imigraţia clandestină, respectându-ne în acelaşi timp responsabilităţile umanitare”, a declarat Merkel la capătul unei reuniuni regionale la Viena, la care au luat parte reprezentanţi din zece ţări de pe ruta balcanică a migraţiei.
 
„Este necesar să semnăm acorduri cu ţări terţe, în special din Africa, dar şi cu Pakistan şi Afganistan, pentru a deveni clar că cei care nu au dreptul să rămână în Europa sunt trimişi înapoi în ţările lor de origine”, a adăugat cancelarul german.
 
‘Ruta Balcanilor’, care porneşte din Grecia şi are ca destinaţie Europa de Vest, a fost folosită de zeci de mii de imigranţi până în martie. Sute de imigranţi încearcă în continuare zilnic să treacă frontierele, care acum sunt însă puternic supravegheate sau chiar închise cu garduri de sârmă ghimpată.
 
Conform Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), peste 300.000 de imigranţi şi refugiaţi au traversat în 2016 Mediterana pentru a ajunge în Europa, în principal în Italia, o cifră mult sub cea înregistrată în primele nouă luni din 2015 (520.000), însă peste cea din 2014 (216.054).
 
Închiderea ‘rutei Balcanilor’ şi semnarea unui acord controversat între UE şi Turcia, în martie, au dus la scăderea numărului de imigranţi ajunşi în Europa prin Mediterana.
 
Premierul grec Alexic Tsipras, prezent de asemenea la reuniunea din capitala austriacă, a pledat pentru solidaritate europeană faţă de ţara sa, unde circa 60.000 de solicitanţi de azil sunt blocaţi din martie.
 
În acest sens, Merkel a deplâns faptul că sistemul de relocalizare în Uniunea Europeană a refugiaţilor ajunşi în Grecia şi Italia este ‘prea lent’.
 
Tsipras a cerut personal european suplimentar pentru a întări serviciile elene de azil, copleşite de numărul mare de proceduri de gestionat, aşa cum au promis statele membre în ultimele luni.
 
Îngrijorat de riscul ca acordul cu Ankara să cadă, iar afluxul de imigranţi spre insulele greceşti să se reia, premierul elen a insistat ca UE să îşi respecte angajamentele faţă de Turcia, invocând necesitatea punerii în aplicare a liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii turci, o clauză intens dezbătută în interiorul UE.
 
Tot la finalul reuniunii de la Viena, cancelarul austriac Christian Kern a anunţat că ţările de pe ruta balcanică au convenit că trebuie întărite controalele la frontiera externă a UE, transmite şi DPA.
 
Participanţii la întâlnire au discutat despre o posibilă extindere a misiunii UE de control la frontiere, Frontex, în regiune, în contextul în care 50.000 de persoane au reuşit să ajungă în Germania de la mijlocul lunii februarie, deşi ruta balcanică este închisă, a spus Kern.
 
El a adăugat că liderii au discutat despre accelerarea procedurilor de azil în Grecia pentru a reduce numărul persoanelor blocate în această ţară şi despre încheierea de acorduri de repatriere cu ţările africane pe modelul înţelegerii UE-Turcia.
 
„Trebuie să recâştigăm controlul asupra programului nostru extern. Noi trebuie să fim cei care decidem cine vine în Europa, nu reţelele de traficanţi”, a mai spus cancelarul austriac.