Anghel, BVB: Titlurile de stat se pot tranzacţiona de vineri pe Bursă

Economica.net
05 08. 2016
lucian_anghel_56787899_59006100

‘Începând de astăzi, orice român (investitor în titluri de stat -n.r.) care are nevoie de bani înainte de scadenţa de doi ani a titlurilor de stat emise de MFP va putea să le vândă la preţul stabilit pe Bursă. Astăzi, spre exemplu, preţul este 100,57 lei pentru un titlu (valoarea nominală este de 100 de lei – n.r.). Deci, practic, românii care au cumpărat cu 100 de lei, pentru fiecare titlu primesc 100,57 de lei dacă decid să vândă. Adică o dobândă de 0,57% deja pentru câteva zile de investiţie. Cererea dovedeşte că este un plasament foarte rentabil şi o decizie inteligentă a celor care au investit şi, cei care nu au investit, sunt convins că vor urmări cu atenţie şi, la următoarea emisiune, ar putea să capete curaj în urma acestui succes repurtat de a doua emisiune a titlurilor de stat pentru populaţie’, a explicat Lucian Anghel.

Potrivit acestuia, cei care vor dori să cumpere titluri de la Bursă, însă, vor depinde de dorinţa deţinătorilor de a le vinde. ‘Pentru cai care vor să deţină titluri, ideal ar fi fost să cumpere în perioada de subscriere, pentru că va depinde dacă există persoane care vor să vândă. De asemenea, băncile intermediare probabil că vor asigura o oarecare lichiditate între vânzare şi cumpărare’, a explicat Lucian Anghel.

Potrivit acestuia, autorităţile au gândit mecanismul pentru ca aceia care au subscris titluri în cadrul ofertei iniţiale să aibă posibilitatea să le vândă dacă au nevoie de bani înainte de scadenţă, nu pentru cei care vor dori să cumpere ulterior perioadei de subscriere, pentru că aceştia au avut timp suficient timp de trei săptămâni.

‘Era important ca aceia care vând să aibă unde să vândă, şi anume pe Bursă, pentru că aceia care au avut de cumpărat au avut aproape o lună de zile la dispoziţie şi trebuia să o fructifice’, a mai spus Anghel.

Preşedintele Bursei a spus, însă, că investitorii care vor totuşi să cumpere titluri pot plasa ordine la intermediari şi, în momentul în care astfel de instrumente apar în piaţă, le pot cumpăra.

Tranzacţionarea titlurilor de stat pe Bursă este, însă, comisionată, dar la băncile din consorţiul de intermediere acesta este limitat la maxim 0,1%. Ceilalţi intermediari pot aplica propria politică de comisioane. În plus, dacă titlurile sunt vândute înainte de scadenţă, se pierde dobânda, integral dacă vânzarea are loc înainte de împlinirea unui an de deţinere, sau doar pe un an, dacă se vând în al doilea an de deţinere.

Bursa de Valori Bucureşti urmează să publice şi un ghid pentru investitorii în titluri de stat pentru populaţie.

Titlurile de stat din emisiunea Fidelis Centenar au o valoare nominală de 100 de lei, o dobândă de 2,15% pe an, plătibilă anual, şi scadenţa la doi ani.

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a anunţat, vineri, că emisiunea de titluri de stat pentru populaţie a fost suprasubscrisă de peste şapte ori, Ministerul Finanţelor Publice reuşind să atragă mai multe de 735 de milioane de lei, în condiţiile în care valoarea iniţială a emisiunii a fost de 100 de milioane de lei.

În ceea ce priveşte numărul de investitori, acesta a fost de 20.185, de 16 ori mai mulţi faţă de anul trecut.

Ministerul Finanţelor Publice a emis titluri de stat pentru populaţie în iunie 2015, pentru prima dată după 10 ani de absenţă pe această piaţă. Valoarea emisiunii de anul trecut a fost tot de 100 de milioane de lei, însă valoarea nominală a fost de 1.000 de lei, considerată ulterior prea ridicată. În plus, dobânda a fost stabilită tot la 2,15%, însă în urma unui mecanism care pentru mulţi cetăţeni a părut a fi complicat. Drept urmare, emisiunea a fost subscrisă doar în proporţie de 65%, iar autorităţile au decis să modifice caracteristicile noii emisiuni.