ANI a început în 2011 confiscarea averilor nejustificate
Cele mai notabile cazuri de incompatibilitate descoperite de ANI sunt cele ale senatorului PSD Ecaterina Andronescu, al senatorului PNL Mircea Diaconu şi al rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, Victor Astărăstoaie. În total, numărul cazurilor de incompatibilitate se ridică la 188.
Totodată, ANI a obţinut în instanţă decizii irevocabile de confiscare a averilor a căror provenienţă nu putea fi justificată. Una din aceste decizii îl vizează pe fostul şef al serviciului de permise Argeş, Codruţ Gheorghe. Acestuia i s-a confiscat mai bine de jumătate de milion de euro.
În plus, inspectorii ANI au indentificat 43 de cazuri de fals în declaraţii.