ANI cere procurorilor cercetarea unui director de la Hidroelectrica-Argeş pentru corupţie

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul în vederea cercetării lui Constantin Metehoiu, director în cadrul SC Hidroelectrica - Sucursala Curtea de Argeş, pentru conflict de interese şi săvârşirea de infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.
Economica.net - lun, 04 nov. 2013, 14:05
ANI cere procurorilor cercetarea unui director de la Hidroelectrica-Argeş pentru corupţie

Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada 5 iunie 2008 – 8 februarie 2012, SC Hidroelectrica SA Bucureşti, prin Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş, a încheiat 17 contracte de achiziţie publică şi 2 achiziţii directe (în valoare de 2.830.146 lei – aproximativ 673.844 euro) cu 3 societăţi comerciale, cu care directorul Constantin Metehoiu s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani.

Dintre acestea, 13 contracte şi 2 achiziţii directe, împreună cu documentaţia aferentă, au fost semnate şi aprobate de Constantin Metehoiu, în calitate de director al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş.

În perioada 1994 – 26 octombrie 2009, Constantin Metehoiu a deţinut în cadrul celor 3 societăţi comerciale (SC Danatis 2000 SRL, SC Dragoş Construct Group SRL şi SC Reparaţii Modernizări Retehnologizări Argeş SRL) calitatea de asociat şi administrator, încasând de la acestea, în cursul anilor 2008 şi 2009, dividende în valoare de 244.760 lei.

Cu ocazia atribuirii contractelor respective, au fost încălcate prevederile referitoare la ‘Reguli de evitare a conflictului de interese’, stipulate în art. 69, lit. a), c) si d) din OUG nr.34/ 2006: ‘Nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi/candidaţi sau subcontractanţi ori persoane care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi sau subcontractanţi persoane despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor; persoane care în exercitarea funcţiei pe care o deţin la nivelul autorităţii contractante se află în situaţia existenţei unui conflict de interese astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 161/2003’.

Te-ar mai putea interesa și
Biscuiți bio, buni de ronțăit cât urmărești stock market-urile. Unde poți găsi sortimente străine?
Biscuiți bio, buni de ronțăit cât urmărești stock market-urile. Unde poți găsi sortimente străine?
Când eugeniile nu mai satisfac poftele și nici veșnicii petit beurre nu mai sunt ce-au fost, avem alternative. Află aici unde poți găsi sortimente bio noi, importate, pe care să le încerci!...
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, spune că nu vor avea loc majorări de taxe și impozite în 2025
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, spune că nu vor avea loc majorări de taxe și impozite în 2025
Tánczos Barna, ministrul finanțelor, susține că nu vor avea loc majorări de taxe și impozite în 2025. „Atâta timp ...
Stimularea angajaților: Rolul ESOP-urilor în Viziunea TradeVille și ViewTrade
Stimularea angajaților: Rolul ESOP-urilor în Viziunea TradeVille și ViewTrade
TradeVille și ViewTrade colaborează pentru a facilita accesul investitorilor români la oportunitățile globale de tranzacționare. ...
Viitoarea generație Dacia Sandero va avea un nou design, dar va rămâne în categoria hatchback
Viitoarea generație Dacia Sandero va avea un nou design, dar va rămâne în categoria hatchback
Viitoarea generație Dacia Sandero își va păstra forma convențională de hatchback, chiar dacă va beneficia de o opțiune ...