ANI verifică averea Elenei Udrea

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) are în derulare o procedură de verificare a averii deputatului Elena Udrea, pusă recent sub acuzare de DNA în două dosare penale.
Economica.net - mar, 03 feb. 2015, 11:40
ANI verifică averea Elenei Udrea

Surse din cadrul Agenţiei au declarat pentru AGERPRES că verificările în cazul Elenei Udrea au început în octombrie 2014.

În unul dintre dosarele de la DNA, respectiv Microsoft, Elena Udrea este acuzată de fals în declaraţii, deoarece în declaraţiile de avere din anul 2010 nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la fostul soţ, Dorin Cocoş, deşi Udrea declară încasarea de dividende de la această societate.

De asemenea, în perioada 2009-2013, Elena Udrea a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică.

În ultima declaraţie de avere depusă în iunie 2014, Elena Udrea a trecut 5 terenuri intravilane în Bucureşti şi 15 terenuri agricole în comunele Sohatu, Nana, Săruleşti şi Gurbăneşti din judeţul Călăraşi, precum şi două case în Capitală.

Udrea a menţionat două autoturisme, Fiat 500 şi Mercedes, care i-au revenit în urma divorţului de Dorin Cocoş.

La capitolul bunuri înstrăinate, Elena Udrea a mai menţionat o casă şi terenul aferent din Ilfov, vândută pentru 165.000 euro, un imobil din Bucureşti pentru 90.000 euro şi un autoturism Porsche Cayenne pe care a obţinut 5.000 euro.

Tot în declaraţia de avere depusă în 2014 apar 8 conturi bancare, precum şi plasamente şi împrumuturi acordate firmelor unde deţine acţiuni: Agro Green Nana SRL, SC Băi Boghiş SRL, Tim Rail Cargo SRL, Rail operator Cereal SRL.

La capitolul venituri, Elena Udrea trecut 58.908 lei, reprezentând indemnizaţia de deputat şi suma de 460.000 euro de la Dorin Cocoş ‘sulta conform actului de partaj’.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii – Cât a fost câștigul salarial mediu net în februarie 2025, în România. Unde sunt cele mai mari lefuri
Salarii – Cât a fost câștigul salarial mediu net în februarie 2025, în România. Unde sunt cele mai mari lefuri
Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.351 lei în luna februarie 2025, fiind mai mare cu 23 lei (+0,4%) faţă de luna anterioară, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de......
China va restricționa importul de filme de la Hollywood, ca răspuns la gestul lui Trump de a majora tarifele pentru importurile chineze
China va restricționa importul de filme de la Hollywood, ca răspuns la gestul lui Trump de a majora tarifele pentru importurile ...
Beijingul a transmis joi că va restricționa imediat importurile de filme de la Hollywood, ca răspuns la escaladarea de ...
Vânzările de locuinţe au scăzut cu 4,3% în Bucureşti şi Ilfov în primul trimestru şi cu 4,9% în ţară – ANCPI
Vânzările de locuinţe au scăzut cu 4,3% în Bucureşti şi Ilfov în primul trimestru şi cu 4,9% în ţară – ANCPI
Peste 13.200 de case şi apartamente au fost vândute în Bucureşti şi împrejurimi în primele trei luni ale anului, în ...
Un TIR care transporta un tramvai a rămas blocat sub un pod din Teregova, Caraș-Severin
Un TIR care transporta un tramvai a rămas blocat sub un pod din Teregova, Caraș-Severin
Incidentul a avut loc pe pe DN6, șoseaua care leagă Timișoara de sudul țării, în zona localității Teregova, județul ...