Anim’est 2013: 19 scurtmetraje româneşti, înscrise în competiţie

Festivalul Anim'est, care se desfăşoară în perioada 4-13 octombrie, a primit mai multe înscrieri din ţară decât la ediţia precedentă, semn că animaţia autohtonă este pe calea cea bună, 19 scurmetraje concurând anul acesta pentru trofeul competiţiei naţionale, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Economica.net - vin, 27 sept. 2013, 06:14
Anim'est 2013: 19 scurtmetraje româneşti, înscrise în competiţie

De asemenea, Balkanimation, secţiunea dedicată animaţiei din spaţiul balcanic, a luat proporţii, cu filme din România, Bosnia-Herţegovina, Grecia, Turcia, Croaţia, Serbia şi mai ales Bulgaria, de unde a sosit un număr impresionant de înscrieri.

Aşadar, 19 scurtmetraje româneşti concurează anul acesta pentru trofeul competiţiei naţionale. Ca şi anul trecut, foşti participanţi Animation Worksheep îşi lansează cele mai noi animaţii în competiţie – Alexei Pătraşcu, cu „Eschaton”, o combinaţie de animaţie 3D cu desene de mână despre o maşinărie care dă naştere unei noi lumi, şi Gabriela Mateescu, cu animaţia cu desene de mână „La vie en rose”, după participarea din 2012 cu „The Envelope”. Bogdan Mihăilescu revine la Anim’est cu „Sancta Simplicitas”, după „Metamorphosis” şi „Action Movie”, iar Andra Berilă concurează cu „Ţepi”, povestea lui Astro & Găina, care fug de pe o planetă pe alta urmăriţi de ţepi uriaşi, după ce a mai participat în competiţia românească cu „Cloudman” şi „Mr. gRAPE”.

În competiţia românească este prezentă şi o coproducţie România-Franţa, animaţia cu desene în cărbune „Somn”, de Mathilde Boiton, iar „Becoming” este realizată de un român student la London Metropolitan University, Andrei Sopon. „Becoming” este singurul film care concurează atât în competiţia naţională, cât şi în Balkanimation.

Cele 10 filme din România, Bosnia-Herţegovina, Grecia, Turcia, Croaţia, Serbia şi Bulgaria vin în premieră la Bucureşti în competiţia Balkanimation, unele după selecţii în numeroase alte festivaluri. „The Unfinished Painting”, de Rositsa Vangelova, urmăreşte un pictor care se pierde în lumea propriei imaginaţii, animaţie 2D proiectată la World Festival of Animated Film Bulgaria, Ottawa IFF, Bornshorts FF Denmark, Anibar şi Be there! Corfu, iar animaţia greacă „Eight-minute Deadline”, semnată de Petros Papadopoulos & Zina Papadopoulou, are în palmares numeroase premii: cel mai bun film experimental la BeFilm NY, cea mai bună animaţie şi cel mai bun film la Federation of Cinematographic Clubs, Drama FF, Cinematic Achievement Award la Thess ISFF şi o menţiune la Boston Sci-fi FF cu povestea unui poştaş dintr-un viitor distopic ultra perfecţionist.

Un alt film al festivalului este „Rabbitland”, de Ana Nedeljkovic & Nikola Majdak, în care iepuri fără minte trăiesc într-o lume ideală numai a lor, o animaţie din Serbia care s-a plimbat pe la Belgrade Documentary and Short Film Festival, Vilnius IFF şi Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (Berlin Generation), unde a primit Ursul de Argint.

În competiţia românească sunt prezente următoarele filme de animaţie: „2” (Ilinca Šeda), „Becoming” (Andrei Sopon), „Bonds” (Cristiana Voinea), „Credo” (Melinda Kádár), „Eschaton” (Alexei Pătraşcu), „Final Cut” (Anna Búzás), „Hope Mountain” (Ștefan Morozan), „Jos” / Below (Alexandru Petru Bădeliţă), „Kilátás” / Opening (Ágnes Fodor), „La vie en rose” (Gabriela Mateescu), „Metamorphose” (Florian Simovici), „Pretty Fly” ( Ela Duca), „Priveghiul” / The Death Watch (Laurenţiu Popa), „Sancta Simplicitas” (Bogdan Mihăilescu), „Somn” (Mathilde Boiton), „Stop” (Ion Octavian Frecea), „Tango con Anita” (Fekete Szabolcs), „The Power of Ten Months” (Adrian Băluţă) şi „Ţepi” / Spikes (Andra Berilă).

De asemenea, la competiţia Balkanimation au fost înscrise „The Unfinished Painting (Rositsa Vangelova, Bulgaria), „Becoming” (Andrei Sopon, România), „Dulcitone” (Tarik Berber, Bosnia-Herţegovina), „Eight-minute Deadline” (Petros Papadopoulos & Zina Papadopoulou, Grecia), „Irfan” / Irfan’s Day in University (Rıdvan Çevik, Turcia), „Mehanicko srce” / Clockwork Heart (dir. Manuel Sumberac, Croaţia), „Rabbitland” (dir. Ana Nedeljkovic & Nikola Majdak, Serbia), „Teyze” / Aunty (Fulya Tokaoğlu, Turcia), „The Golden Fish” (Irina Armenkova, Bulgaria) şi „Uspon i pad umetnosti” / Rise and Fall of Art (Aleksa Gajić, Serbia).

Cea de-a opta ediţie Anim’est va avea loc în perioada 4 – 13 octombrie, la cinematografele Patria, Studio şi Elvira Popescu şi în Club Control din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...