Animax a investit 150.00 de euro în deschiderea magazinul cu numărul 30 din București și extinderea unității din Auchan Timișoara Nord
Animax ajunge astfel la 132 de unități la nivel național.
Pe 1 decembrie, Animax deschide magazinul cu numarul 30 din București, în centrul comercial Supernova Alexandriei, de pe Șoseaua Alexandriei. Cu o suprafață de 156 mp, noua unitate este creată după un concept nou, cu un design modern și atractiv și o amenajare ergonomică și armonioasă.
Cu ocazia inaugurării, în perioada 1-3 decembrie, Animax oferă reduceri de 20% la toate produsele, în limita stocului disponibil.
Totodată, Animax extinde prin dublarea suprafeței magazinul din Auchan Timișoara Nord, unde de asemenea clienții beneficiază de reduceri de 15% la toate produsele între 1 și 3 decembrie.
“Ajungem mereu acolo unde sunt și clienții noștri, iubitorii de animale, deschiderea din București si extinderea din Timișoara sunt încă o dovadă că Animax are o puternică rețea și prezență în întreaga țară. Și de această dată aducem concepte noi și o gamă diversificată de produse, direcția noastră fiind una singură: să fim acolo unde sunt iubitorii de animale. Cu produse și servicii complete pentru prietenii noștri necuvântători, vizăm să acoperim zone strategice din București și din țară. Este știut faptul că românii sunt printre cei mai mari iubitori de animale din Europa, iar Animax le propune un nou concept de magazin dedicat, care îmbină perfect experiența de cumpărături cu pasiunea pentru animale de companie”, a declarat Miruna Diaconescu, director de Marketing, Pet Network International România.
Ca parte din dezvoltarea companiei, Animax a investit recent 50.000 de euro în digitalizare, modernizând magazinul online și lansând aplicația FideliClub prin care sunt acordate reduceri pentru fiecare achiziție.
Prezent în majoritatea orașelor mari din țară, Animax are cele mai multe magazine în București, Brașov, Constanța, Iași, Oradea și Timișoara și un total de peste 500 de angajați, fiind astfel cel mai extins retailer specializat în vânzarea de produse și accesorii pentru animale de companie.
Animax este parte a Pet Network International, un grup de companii specializate în comercializarea de bunuri și servicii pentru animalelele de companie, lider de piață pe acest segment. Primul magazin Animax a fost deschis de către compania Pet Product în anul 2001. Ulterior, extinderea a avut loc în mai multe zone ale Bucureștiului, precum și în alte orașe ale țării.
Pet Network International operează în România prin intermediul brandurilor Animax și Maxi Pet. Compania are în România o cifră de afaceri netă de peste 80 de milioane de euro.