ANIS și BVB vor colabora pentru promovarea pieței de capital ca sursă de finanțare pentru sectorul IT

ANIS și Bursa de Valori București (BVB) au semnat un protocol de colaborare pentru promovarea oportunităților de finanțare prin piața de capital pentru companiile românești de IT.
Lidia Neagu - mie, 07 apr. 2021, 11:09
ANIS și BVB vor colabora pentru promovarea pieței de capital ca sursă de finanțare pentru sectorul IT

Sectorul IT local a cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimul deceniu și, în acest interval, companii pornite din România au devenit povești de succes la nivel global. Bursa de Valori București consideră că potențialul de dezvoltare este mult mai ridicat, iar piața locală de capital poate fi o rampă de lansare pentru mulți alți antreprenori prin oportunitățile de atragere de capital, dar și prin creșterea vizibilității companiilor lor.

„Ne bucurăm că anunțăm acest parteneriat în cadrul industriei IT, un sector economic extrem de dinamic și cu
un rol important în dezvoltarea României, așa cum s-a observat și în această criză pandemică globală. ANIS și
BVB sprijină, astfel, companiile tech locale în vederea atragerii de capital necesar creșterii atât a propriilor
organizații, cât și a economiei digitale românești", a menționat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

În cadrul parteneriatului agreat, Bursa de Valori București și ANIS îți propun organizarea unor evenimente și
prezentări pentru membrii ANIS despre piața de capital și posibilitățile de dezvoltare prin utilizarea
instrumentelor specifice disponibile prin platformele Bursei de Valori București. În egală măsură, ANIS se va
implica în promovarea proiectul Made in Romania, proiect care are drept obiectiv conectarea antreprenorilor și a finanțatorilor din România pe o singură platformă, dar și identificarea celor mai promițătoare companii locale.

“Bursa de Valori București reprezintă principalul canal de finanțare pentru antreprenorii români, obiectivul nostru este să susținem dezvoltarea companiilor locale. Sectorul IT este esențial pentru economia României, un sector care a avut o dinamică extraordinară în ultimii ani și pe care ni-l dorim tot mai bine reprezentat la bursă. Ne dorim ca investitorii noștri să poată accesa cat mai multe companii din zona de tehnologie prin intermediul platformei Bursei de Valori Bucuresti iar parteneriatul cu ANIS este un pas foarte important în această direcție.”, a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al Bursei.

“Evoluția bursei din ultimii ani s-a remarcat printr-un interes foarte ridicat al investitorilor pentru companii cu
potențial de creștere, sectorul IT fiind printre cele mai atractive. Ne dorim ca prin parteneriatul cu ANIS să
identificăm acei antreprenori și acele companii care sa poată utiliza acest capital disponibil la parametri optimi, contribuind, astfel, la dezvoltarea generală a mediului de afaceri din România” a declarat Adrian Tănase, directorul general al BVB.

Parteneriatul dintre BVB și ANIS reprezintă încă o etapă importantă pentru dezvoltarea pieței de capital din
România, dar și a mediului antreprenorial prin eficientizarea accesului companiilor la multiple surse de finanțare și facilitarea accesului acestora la listarea la bursă.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...