ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în aproape toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru aproape toată ţara, valabilă sâmbătă, între orele 11:00 21:00, şi o alta pentru 18 judeţe, valabilă duminică, între orele 02:00-10:00.
AGERPRES - sâm, 12 iun. 2021, 13:48
ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în aproape toată țara

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă, în zonele de deal şi de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova şi în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Judeţele care nu sunt vizate de această atenţionare sunt Satu Mare, Sălaj, Botoşani, Iaşi, Vaslui, şi o mare parte din Timiş, Bihor, Cluj şi Arad.

ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pe intervale mai scurte de timp.

De asemenea, duminică, între orele 2:00 şi 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în zonele montane aferente vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 35-40 l/mp.

Se vor afla sub Cod galben judeţele Botoşani, Iaşi, Suceava, Neamţ, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Bihor, Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.

Averse și vânt puternic în București

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru Bucureşti, conform căreia, de sâmbătă, ora 11:00, până marţi, ora 23:00, în Capitală se vor înregistra averse, descărcări electrice şi vânt puternic, iar temperaturile maxime se vor situa între 20 şi 26 de grade.

Potrivit meteorologilor, îndeosebi în cursul după-amiezelor de sâmbătă şi duminică, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 10-20 l/mp şi izolat peste 25 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi de 23-26 de grade, exceptând ziua de luni, când vor fi mai scăzute şi se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 12 şi 14 grade.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf Scholz
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să înceteze criticile sale nedrepte la adresa cancelarului german Olaf Scholz, a avertizat secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-un......
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată până în 2028
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată ...
Programul de guvernare propus de către PSD - PNL - minorități vizează finalizarea până la sfârșitul anului 2028 a ...
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Thermoilektriki Komotinis, o centrală electrică de ultimă generație cu ciclu combinat de gaze cu o capacitate de 877 ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Lotul 1 Dumbrava - Mizil al A7 Ploiești - Buzău va fi dat în trafic luni la ora 16:00, potrivit unor informații transmise ...