ANM: Cod galben de ninsori și viscol în cinci județe până luni dimineața. Intensificări ale vântului, precipitaţii moderate cantitativ şi vreme rece în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează până luni dimineaţa zone din cinci judeţe, un alt Cod galben de ninsori viscolite în alte cinci judeţe, precum şi o informare de vânt şi precipitaţii moderate cantitativ, valabilă la nivelul întregii ţări, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 09 nov. 2024, 11:05
ANM: Cod galben de ninsori și viscol în cinci județe până luni dimineața. Intensificări ale vântului, precipitaţii moderate cantitativ şi vreme rece în toată țara

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 9 noiembrie, ora 12:00 – 11 noiembrie, ora 10:00, în Dobrogea, sudul Moldovei, nord-estul şi estul Munteniei (judeţele, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea), va fi Cod galben de vânt, cu viteze la rafală de 50 – 65 km/h.

De asemenea, de duminică dimineaţa, de la ora 6:00, până luni, la ora 6:00, va fi valabil un alt Cod galben, de data aceasta de ninsori însemnate cantitativ şi viscol, în zona de munte a judeţelor Prahova, Buzău, Vrancea, Braşov şi Covasna, mai ales la altitudini de peste 1.000 de metri. Temporar, ninsorile vor fi intense şi viscolite (viteze ale vântului de 40 – 55 km/h) şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10 – 20 cm.

Potrivit meteorologilor, în perioada 9 noiembrie, ora 12:00 – 11 noiembrie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de intensificări ale vântului, precipitaţii moderate cantitativ şi vreme rece la nivelul întregii ţări. Astfel, temporar, vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40 – 50 km/h.

Aria precipitaţiilor va fi în extindere şi va cuprinde treptat sud-estul, sudul şi local centrul ţării. În zonele joase va ploua, iar izolat vor fi şi ninsori şi lapoviţă. În Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1.000 de metri, de sâmbătă seara, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

Cantităţile de precipitaţii vor fi de 10 – 20 l/mp şi izolat vor depăşi 25 – 30 l/mp.

Meteorologii precizează că vremea se va răci semnificativ, mai ales în sud, în est şi în centru şi va deveni rece pentru această dată.

Te-ar mai putea interesa și
RE/MAX crede că tendința primului semestru e îndreptarea cererii către apartamentele vechi
RE/MAX crede că tendința primului semestru e îndreptarea cererii către apartamentele vechi
Migrarea cererii către apartamentele vechi reprezintă principala tendință observată pe piața imobiliară în primul semestru al acestui an, această schimbare în comportamentul de achiziție......
Estonia a expulzat un diplomat rus, acuzat de ingerință în problemele interne ale țării
Estonia a expulzat un diplomat rus, acuzat de ingerință în problemele interne ale țării
Estonia a expulzat un diplomat al ambasadei Rusiei, pe care îl acuză de ingerință în treburile statului baltic, a anunțat ...
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele?
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele?
Atunci când decideți să cumpărați online un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai mulți factori de care ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, admite cel mai negru scenariu pentru România: Trebuie să fim pregătiți!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, admite cel mai negru scenariu pentru România: Trebuie să fim pregătiți!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a admis, astăzi, că există un risc major ca România să intre în recesiune, ...