ANM: Cod roșu de căldură în București de luni până miercuri

Valul de căldură extremă va rămâne intens deasupra zonei Municipiului Bucureşti, până miercuri dimineaţa, maximele termice urmând să atingă 39 de grade, reiese din prognoza publicată, sâmbătă, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 27 iun. 2026, 11:16
ANM: Cod roșu de căldură în București de luni până miercuri

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, 10:00, în Capitală, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 32 – 34 de grade, iar cea minimă de 18 – 20 de grade, cu o noapte tropicală.

Totodată, în perioada 28 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 10:00, valul de căldură va persista şi se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, astfel că ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar noaptea va fi tropicală. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, în timp ce minima va oscila între 19 şi 21 de grade.

Conform prognozei de specialitate, de luni dimineaţa până miercuri (1 iulie), la ora 10:00, căldura va continua să se intensifice şi disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade, iar cele minime la 20 – 23 de grade.

Municipiul Bucureşti se va afla sub atenţionare Cod galben de caniculă în perioada 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 10:00, apoi sub incidenţa unui Cod portocaliu (28 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 10:00), fiind vizat şi de un Cod roşu de căldură extremă, în intervalul 29 iunie, ora 10:00 – 1 iulie, ora 10:00.

Te-ar mai putea interesa și
Băncile reacționează în scandalul ROBOR: UniCredit Bank, Raiffeisen și BT spun că dau Consiliul Concurenței în judecată
Băncile reacționează în scandalul ROBOR: UniCredit Bank, Raiffeisen și BT spun că dau Consiliul Concurenței în judecată
Băncile dau în jduecată Consiliul Concurenței în scandaul ROBOR. UniCredit, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania reafirmă faptul că s-au conformat și se conformează întocmai tuturor......
A fost inaugurat noul campus universitar construit de STRABAG la Timișoara
A fost inaugurat noul campus universitar construit de STRABAG la Timișoara
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” a deschis un nou campus universitar, gândit nu doar ca un spațiu ...
Lege trotinete în București. Bolt intervine ferm: Cel mai ridicat risc au trotinetele private. Ele trebuie reglementate. Noi deja aplicăm reguli
Lege trotinete în București. Bolt intervine ferm: Cel mai ridicat risc au trotinetele private. Ele trebuie reglementate. ...
Bolt, cel mai mare operator de trotinete electrice de închiriat, intervine în scandalul reglemtării trotinetelor în București. ...
Nouă directoare financiară (CFO) la Hidroelectrica
Nouă directoare financiară (CFO) la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, are un nou director financiar, Florentina Șușnea. ...